Accident de proporții cu 4 victime, printre care și 2 copii
Un accident de proporții s-a produs sâmbătă în judeţul Mehedinţi, unde patru persoane au fost rănite, printre care și doi copii. Incidentul a avut loc pe drumul care leagă localităţile Hinova de Şimian.
Un bărbat de 53 de ani a pierdut controlul volanului şi a pătruns cu maşina pe contrasens, lovind în plin un autoturism care venea din sens opus, care circula regulamentar şi care era condus de o şoferiţă de 31 de ani, începătoare.
„Femeia a suferit un traumatism toracic, un traumatism la coloana toracală și un traumatism la șoldul drept. Copilul mai mare a avut traumatism la șoldul stâng și coloana dorso-lombară și un traumatism la articulația sacroiliacă dreaptă.
Copilul de 2 ani jumătate a avut niște escoriații mentoniere. Șoferul din cealaltă mașină a avut un traumatism la articulația tarsiană și metatarsiană. Toate persoanele sunt în afara oricărui pericol." se arată în comunicatul transmis de Spitalul de Urgență din Drobeta Turnu Severin.