Close sidebar
Close sidebar

Accident în lanţ pe autostradă, în judeţul Timiş. Cinci oameni au ajuns la spital

Un accident în lanţ a avut loc pe autostrada A1, pe sensul Lugoj - Margina, în judeţul Timiş, în dreptul localităţii Bethausen, fiind implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă să două autoturisme. Cinci oameni au ajuns la spital, dintre care doi au fost încarceraţi.

K.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, un număr de 14 persoane au fost implicate în accidentul de pe autostrada A1.

”Accident rutier pe A1, km 444. În accident au fost implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă şi două autoturisme. În total au fost implicate 14 persoane dintre care cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. Din cele cinci victime două au fost încarcerate. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ATPVM (Autospecială de transport personal şi victime multiple), 16 pompieri şi trei echipaje SAJ”, a transmis ISU Timiş.

Citeste si: Două mame s-au luat la bătaie în văzul copiilor, în fața unei școli, din cauza locurilor de parcare

Citeste si: Dezvăluire șoc despre ultima apariție a lui Răzvan Ciobanu la TV! Motivul pentru care designerul avea ochii injectați și plini de lacrimi

Citeste si: Ana Maria Vasiliu va fi înmormântată lângă Mădălina Manole. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost depus la o capelă din Ploiești. Ce se întâmplă cu Gabriel Vasiliu în aceste momente- kanald.ro

Citeste si: Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”- wowbiz.ro

Citeste si: Descoperire arheologică rară, în timpul restaurării catedralei Notre-Dame: Sicriul unui cunoscut poet a fost găsit în toiul lucrărilor- antena3.ro

Iniţial, primul apel a sosit la numărul de urgenţe 112, în jurul în noaptea de marţi spre miercuri de la şoferul unui autocamion care staţiona pe banda de urgenţă.

După aproximativ 15 minute a avut loc accidentul.

Autocamionul de pe banda de urgenţă a fost lovit de un altul care a deviat în parapetul marginal. Ulterior, celelalte autovehicule s-au lovit din spate în timp ce primul staţiona în coloană.

Citeste si: VIDEO| After school cu bani de la stat. Ce sume vor primi lunar părinții elevilor

Citeste si: Podiumul Campionatului Național de Viteză în Coastă se decide la Poiana Brașov: Trofeul Opel are loc pe 12 și 13 octombrie

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI