Accident rutier între un autocar, cu 35 de pasageri, și un autoturism
Un autocar cu 35 de persoane la bord şi un autoturism s-au ciocnit în zona localităţii Târzii. Un bărbat a fost transportat la spital în urma impactului.
Un bărbat a fost transportat la spital, luni, după ce un autocar în care se aflau 35 de persoane şi un autoturism s-au ciocnit, în judeţul Vaslui.
Accidentul s-a produs în zona localităţii Târzii, comuna Olteneşti, fiind implicate un autocar şi un autoturism, în care se aflau, în total, 36 de persoane.
Potrivit ISU Vaslui, Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD tip B2, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea persoanelor şi acordarea primului ajutor, acolo fiind trimise şi două ambulanţe aparținând SAJ Vaslui.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Două persoane au decedat în urma unui accident rutier în Vrancea
„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, persoanele aflate în autocar se autoevacuaseră. Bărbatul aflat în autoturism acuza dureri în zona lombară. Victima a fost evaluată, a primit primul ajutor şi fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Huşi. Celelalte persoane implicate în accident (35 de femei şi bărbaţi) au fost evaluate, dar nu au necesitat îngrijiri medicale”,
a precizat sursa citată.Citește și: Accident rutier cu o șoferiță beată. O persoană a fost transportată la spital
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauza şi circumstanţele producerii acestui accident rutier.