In articol:
Unul dintre cei mai cunoscuți actori de kabuki din Japonia a fost arestat marţi, fiind suspectat că a ajutat la sinuciderea mamei sale, a anunţat poliţia, după ce ambii părinţi ai acesteia au fost găsiţi inconştienţi în casă luna trecută, potrivit AFP.
Ce a declarat bărbatul în acest caz
"Nu există nicio îndoială că i-am ajutat pe părinţii mei să se sinucidă. Am avut de asemenea intenţia de a mă sinucide după aceea", a declarat el anchetatorilor, potrivit postului public de televiziune NHK.
Vedetă a teatrului tradiţional japonez, Ennosuke Ichikawa a jucat la Londra, Amsterdam şi la Opéra Garnier din Paris.
În luna mai a anului trecut, serviciile de urgenţă i-au găsit tatăl, în vârstă de 76 de ani, de asemenea actor de kabuki, şi mama, în vârstă de 75 de ani, inconştienţi, în locuinţa sa din Tokyo.
Ichikawa însuşi a fost găsit în aceeaşi zi într-o stare de semiconştienţă. El a fost transferat la spital, unde a fost interogat de poliţie.
Citește și: Închisoare pe viață pentru criminalul din Bascov care și-a ucis întreaga familie
Ceea ce părea a fi o scrisoare de adio scrisă de Ichikawa a fost, de asemenea, găsită la domiciliul său.
Actorul, al cărui nume real este Takahiko Kinoshi, şi-a început cariera în kabuki în 1980 şi a devenit unul dintre cei mai renumiţi actori din ţară.
El a fost deja nominalizat pentru premiul Laurence Olivier pentru interpretare în dans, potrivit site-ului său.