Adriana și Alex de la Puterea Dragostei s-au întâlnit pentru prima dată față-n față după ce au părăsit casa Puterea Dragostei în platoul emisiunii prezentate de Cornelia Ionescu. Cei doi tineri au făcut dezvăluiri inedite despre povestea de dragoste pe care au avut-o în competiție și care s-a încheiat într-un timp relativ scurt. Alex a mai avut o relație, la începutul acestui sezon, cu Alina, însă cei doi au realizat, că nu se potrivesc.
Așa că, la scurt timp după despărțire, Alex și-a îndreptat atenția spre Adriana,mai apoi formând un cuplu.
Chiar dacă ceilalți concurenți le-au adus acuzații grave lui Alex și Adrianei, cei doi au continuat să formeze o relație și să orice ca să nu se despartă.
Din nefericire, inevitabilul s-a produs, așa că foștii concurenți de la Puterea Dragostei și-au spus adio. Acum, pentru prima dată de la ieșirea din emisiunea Puterea Dragostei, cei doi foști concurenți au mers în platoul WOWbiz, unde au făcut dezvluiri în exclusivitate despre povestea de iubire pe care au trăit-o
în casa iubirii din Turcia.
Citeste si: Antonia de la "Puterea Dragostei" a dezvăluit de cine este îndrăgostită
Adriana și Alex, anunț neașteptat în fața tuturor
Adriana a dat cărțile pe față și a vorbit pentru prima dată în fața lui Alex, despre ce sentimente are pentru acesta. Chiar dacă s-au despărțit și fiecare își vede de viața lui acum, fosta concurentă a recunoscut că îi este drag de Alex.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
La fel a afirmat și acesta, însă a subliniat faptul că nu este vorba de iubire.
Adriana: Au fost niște momente foarte frumoase petrecute între noi doi și e normal să rămână ceva acolo. Nu la modul iubire, dar o să am tot timpul un drag de Alex. Când l-am văzut acum, am simțit ce simțeam și în casă, când făcea el pe supăratul și avea aceeași atitudine ignorantă.
Asta am simțit și acum.
Alex: Când eram în casă, îți plăcea atenția. Ești o femeie, care vrea atenție, știi foarte bine lucrul ăsta. Nu vrei de la mine acum, dar ai simțit chestia asta.
Cornelia Ionescu: Tu ce ai simțit când ai văzut-o pe Adriana?
Adriana: Emoții, vă zic eu!
Alex: Exagerezi. Nu emoții, un drag, amintirile de acolo.
Citeste si: Alexandra, câștigătoarea sezonului 3 de la "Puterea Dragostei", afirmații incendiare la revenirea în show