In articol:
Românii au descoperit Zanzibarul în perioada pandemiei și au mizat pe afaceri de familie făcute aici, care se bucură de un mare succes.
Situat lângă coasta de est a Africii, Arhipelagul Zanzibar a fost în pandemie una dintre puținele destinații care și-au păstrat granițele deschise pentru vizitatori.
După ce a rămas blocată mai bine de opt luni în Zanzibar, Corina Micu s-a îndrăgostit iremediabil de acest loc. Împreună cu iubitul ei, românca a hotărât să se stabilească aici definitiv. Şi deoarece este un patiser cu experienţă, Corina a început o afacere cu rețete românești.
„Chiar nu mă gândeam să mă mut aici. A fost așa o hotărâre pe momentul corona time. Puteam să deschid oriunde, dar faptul că am rămas aici blocată pe perioada aia, opt luni de zile, m-am gândit ce se poate face”, a declarat Corina Micu, antreprenor, pentru jurnaliștii de la Știrile PRO TV.
„Dacă vrei să îți deschizi o afacere ai două variante”
Și Paula Bătrâneanu este tot o româncă care a rămas timp de câteva luni blocată în Zanzibar, tot în perioada pandemiei. Femeia a început să își dorească să rămână acolo, așa că a decis ca din economiile ei să închirieze o vilă, în care să se stabilească. În aceste momente, în camerele rămase libere le subînchiriază turiștilor care vin din toată lumea să viziteze Zanzibarul.
Prețurile variază de la 60 la 240 de euro pe zi, în funcție de mărimea camerei și de priveliște acesteia.
„Dacă vrei să îți deschizi o afacere ai două variante: să își deschizi afacerea pe cont prorpiu sau să își deschizi afacerea cu un partener local. Partenerul local implică niște taxe mai mici. Și la impozite și la deschiderea firmei”, a declarat Paula Daiana Bătrâneanu, antreprenor, potrivit sursei citate anterior.
În arhipelag există și români care au venit strict pentru afaceri aici, în special pentru cele din domeniul imobiliar. Radu Dicu a început în pandemie construcția unui cartier cu zece vile, chiar în buza oceanului.
Recent, guvernul local din Zanzibar a anunțat că va încerca să sprijine din ce în ce mai mult în viitor toți investitorii străini care vor să dezvolte proiecte mari în domeniul hotelier, sau imobiliar.