Parcă toată lumea a fugit la munte- dovadă sunt aceste imagini! Cu viteza melcului sau chiar mai încet de-atât, mulți s-a încolonat pe DN1, dar n-au ajuns departe- la primele ore ale dimineții, în dreptul localității Nistorești, s-au opintit astfel că distanța până la Comarnic, au parcurs-o în timp dublu. Cine nu s-a oprit în stațiunea Sinaia a mai îndurat până în Bușteni, alte câteva ore.

Citeste si: VIDEO- Jador vorbește deschis despre femeia care i-a furat inima și căsătorie

Aglomerație pe drumul spre munte

Ceva mai intens se circulă în interiorul stațiunilor de pe Valea Prahovei. De exemplu, în Bușteni polițiștii au ieșit în trafic și s-au așezat la trecerile de pietoni importante, unde fluidizează circulația. În același timp, agenții se asigură ca în zonă nu apar blocaje.

Citeste si: VIDEO- Certificatul european de vaccinare, adoptat de către Parlament

Drumul a părut fără sfârșit și nici la destinație n-a fost mai bine- ca să găsească un loc de parcare în tot haosul, turiștii s-au înarmat cu altă doză de răbdare. Mai inspirați au fost cei care au venit la munte cu trenul- în mare parte bucureșteni.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Printre turiști din gara Sinaia, am întânit-o și pe Ștefania- a venit de la Constanța în speranța că la munte va fi mai puțin aglomerat decât la mare. Chiar și dacă va fi altfel, n-o deranjează, câtă vreme se distrează cu prietenii, departe de casă.

Citeste si: VIDEO- Record sumbru de sute de mii de infectări zilnice și decese în India

Pe durata minivacanței de Paști, vor circula mai multe trenuri spre munte decât de obicei. Cele mai multe vin din vestul și estul țării- călătorii care vin de la drum lung își pot lua bilete la cușetă. Experiența merită- aflăm de la acest turist străin- sosit la noi în țară tocmai din Brazilia.

Odată ajunși la hotel, turiștii au uitat repede de stresul de pe drum. Mirosul îmbietor de mâncare i-a întâmpinat încă de la recepție.

După atâta amar de vreme în care n-am prea călătorit, hotelierii sunt bucuroși să ne primească. Chiar și la patru stele, au toate camerele ocupate.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Mâine, DN1 se va aglomera din nou. Cine vrea să evite blocajele, are la dispoziție ruta alternativă- DN1A, prin localitatea Cheia.

Citeste si: Live Stream Online „Survivor România”- Ediţia de vineri, 30 aprilie 2021 -VIDEO. Raluca Dumitru, dezvăluiri despre Cucu: „Când nu te aștepți...”

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: