Akebono este cercetat penal de Poliție. Pentru ce riscă o nouă condamnare fostul concurent de la Puterea Dragostei?
Akebono, fost concurent la emisiunea fenomen, ”Puterea Dragostei”, este cercetat penal într-un nou dosar, la scurt timp după ce în 2021 a fost condamnat la închisoare și pentru că a condus fără permis.
Akebono de la Puterea Dragostei este din nou certat cu legea. La afârșitul anului 2021, procurorii au deschis un nou dosar penal pe numele lui Alexandru Claudiu Laurențiu, de această dată sub acuzația de tulburare a liniștii publice, potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată din România.
Cazul lui a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Galați unde urmează să stabilească dacă acceptă propunerea procurorilor de trimitere în judecată.
Alte două persoane sunt inculpate în acest dosar, împreună cu fostul concurent de la Puterea Dragostei.
Tânărul riscă în acest dosar să primească o nouă pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 luni și 2 ani sau amendă.
Vestea este una cât se poate de proastă pentru fostul concurent de la Puterea Dragostei, care în 2021 a fost condamnat deja la 2 ani, 1 lună și 20 de zile de închisoare (din care a efectuat aproape o treime în arest preventiv). Akebono va ajunge în spatele gratiilor pentru că a fost prins de mai multe ori circulând fără permis. Judecătorii și procurorii au considerat că acesta reprezintă un potențial pericol social pentru că, în ciuda a peste 6 dosare penale pentru aceeași infracțiune, el a continuat să urce la volan și să conducă mașina.
Noul dosar pică cu atât mai rău cu cât tânărul încearcă să-i convingă pe judecători să-i suspende executarea pedepsei. În acest sens, acesta a făcut mai multe solicitări în instanță, însă până acum fără succes. Akebonoo a invocat chiar și legea recursului compensatoriu, cerând ca la 30 de zile executate să-i fie scăzute 6, din cauza faptului că nu are condiții bune în penitenciar: spațiul este mic, nu este suficient
aerisit, nu există lumină naturală, etc.
Cum a fost eliminat Akebono de la Puterea Dragostei?
Akebono a fost concurent al emisiunii Puterea Dragostei în anul 2020, de unde a fost descalificat pentru că a sărit la bătaie cu un alt concurent. Acesra mai avusese și înainte câteva ieșiri necontrolate, așa că a fost imediat trimis la București. În
casa ”Puterea Dragostei”, el a făcut pereche, pentru o perioadă destul de scurtă de timp, cu Aya. De asemenea, despre el s-a zvonit, printre concurenți, că în trecut a fost căsătorit și că are chiar un copil. Akebono are 29 de ani și este de profesie antrenor de fitness.