Alegeri prezidențiale 2019. Călin Popescu Tăriceanu, mesaj către votanții Vioricăi Dăncilă
Alegeri prezidențiale 2019. Călin Popescu Tăriceanu are un mesaj către votanții Vioricăi Dăncilă.
Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, este de părere că decizia partidului de a susţine un candidat independent ”care să se apropie cât mai mult de dorinţele românilor se dovedeşte a fi una foarte bună”, după ce ultimul sondaj IMAS, realizat la comanda Europa FM, îl arată pe Mircea Diaconu pe locul al doilea, după Klaus Iohannis. ”Votul pentru doamna Dăncilă este, indirect, un vot pentru Klaus Iohannis”, susţine Tăriceanu.
Citeste si: Viorica Dăncilă, în vizită la Focşani- "O lumânare aprinsă pentru Klaus Iohannis"
Citeste si: Liviu Dragnea cu lacrimi în ochi la permisia de 24 de ore de stat acasă
”Mircea Diaconu este pe locul 2 în sondajul IMAS, cu şanse mari de a intra în turul 2. Iată că decizia de susţine un candidat independent care să se apropie cât mai mult de dorinţele românilor se dovedeşte a fi una foarte bună. România are nevoie de un altfel de preşedinte, un preşedinte al tuturor românilor. Acesta este Mircea Diaconu”, a scris, joi, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.
”Vreau să mă adresez tuturor românilor şi cu precădere celor care intenţionează să o voteze pe Viorica Dăncilă: votul pentru dna Dăncilă este, indirect, un vot pentru Klaus Iohannis. Cei care vor să voteze aşa trebuie să se gândească bine, pentru că nu e numai un vot irosit, este un vot în favoarea lui Klaus Iohannis”, a mai scris Tăriceanu, înainte de Alegeri prezidențiale 2019.
Potrivit calendarului alegeri prezidențiale 2019, primul tur are loc pe data de 10 noiembrie, iar al doilea tur este programat pe data de 24 noiembrie, asta în cazul în care niciunul dintre candidații la prezidențiale 2019 nu obține 50% +1 dintre voturi.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
De această dată, ca o noutate, este faptul că româniii din diaspora pot vota. În primul tur la prezidențiale o pot face în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, iar în al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2019, pe 22, 23 și 24 noiembrie.
- până la 2 septembrie s-au putut depune la Biroul Electoral Central protocoalele de constituire a unei alianțe electorale
- până la 11 septembrie românii din Diaspora s-au putut înregistra în Registrul Electoral ca alegători în străinătate, respectiv ca alegători prin corespondență
- până la 22 septembrie, ora 24:00, se pot depune candidaturile și informa BEC despre semnele electorale.
- la 12 octombrie începe oficial campania electorală
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
- 8 noiembrie e prima zi de vot în străinătate, între orele 12:00-21:00
- la 9 noiembrie ora 7:00 se încheie campania electorală în țară. E a doua zi de vot în străinătate, între orele 7:00-21:00
- la 10 se votează în țară și e a treia zi de vot în străinătate, între 7:00 și 21:00.
O altă noutate față de anii precedenți o reprezintă faptul că alegătorii, care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, pot să-și exercite dreptul de vot până la ora 23:59. Ușile nu li se mai închid în nas, sunt lăsați să voteze.