Alexandra, concurenta de la "Insula de 1 milion", care a aruncat în aer tabăra Sudicilor, poartă o durere în suflet
“Cea mai grea parte din copilăria mea a fost să nu cresc cu tata lângă mine. Nu am mai păstrat legătura cu el de când s-au despărțit părinții, când aveam 3 ani”
Alexandra (Alexandra Georgiana Maticiuc) se află în epicentrul conflictelor din tabăra Sudicilor la "Insula de 1 milion". Aceasta a intrat recent în altercații cu Szilard, Mădălina, dar și cu Adina, din tabăra Nordicilor. Acuzată de Adina că este" mincinoasă", de către Szilard că "bagă ceva de la ea", denaturând astfel adevărul, și de către Mădălina că nu este o bună prietenă, Alexandra captează atenţia. Alti concurenți, precum Blondu si Isabela, îi sunt alături și îi iau apărarea considerand-o o tânără cu cele mai bune intenții.
Alexandra are 19 ani este originară din Brașov; trăiește de 8 ani în Anglia, alături de mama sa. S-a înscris în competiție pentru a-și împlini visul de a avea propria clinică de fizioterapie și este determinată să ajungă cât mai departe în competiția "Insula de 1 milion". Tânăra a avut parte de o viaţă plină de provocări. Părinții săi s-au despărțit când ea avea doar 3 ani și a fost crescută până la 12 ani doar de mamă și de bunica sa.
" Am crescut în Brașov mai mult cu bunica. Mama era mereu la serviciu. Cea mai grea parte din copilăria mea a fost să nu cresc cu tata lângă mine. Nu am mai păstrat legătura cu el de când s-au despărțit părinții, când aveam 3 ani. Am plecat din țară la o vârstă destul de fragedă, la 12 ani, doar cu mama. Intram imediat la liceu și am plecat acolo unde nu aveam pe nimeni.
Nici limba engleză nu o știam, mi-a fost greu, dar m-am acomodat și mi-am făcut prieteni. Mama și-a refăcut viața și tatăl meu vitreg este prietenul meu cel mai bu n", a adăugat Alexandra.
Frumoasa brașoveancă poartă o mare durere în suflet; faptul că performanțele sale în sport nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor celor din jurul său. Aceasta a făcut înot de performanță și în copilărie visa să devină campioană olimpică la înot și să câștige o modalie pentru România, însă mai multe accidentări au pus capăt acestui vis.
Alexandra traieste o frumoasa poveste de iubire
Are în palmares o medalie de argint obținută în 2023 la Campionatul Național de Natație din România. Înotul i-a adus și sufletul pereche, pe înotătorul de performanță Emil Dăncăneț, alături de care, de doi ani, trăiește o frumoasă poveste de iubire. Acesta a fost cel mai fervent susținător al Alexandrei când s-a înscris în competiția "Insula de 1 milion".
" O să îi fie greu. I-am zis să nu se gândească prea mult la mine, pentru că și el este înotător și are niște concursuri în perioada următoare. Este multiplu campion national, cu recorduri naționale. Ne știm de când aveam 7 ani, de la concursuri. La un moment dat el nu a mai înotat pentru că antrenorul lui a murit. Acum trei ani a revenit în competiții și așa ne-am revăzut", a povestit Alexandra.
Cum vor reuși în continuare concurenții să facă față presiunii competiției și conflictelor generate de lipsurile din junglă, aflați urmărind “Insula de 1 milion”, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 21:00, și lunea, de la 20:00, la Kanal D.