Alexandra Măceşanu, o fată în vârstă de 15 ani, a dispărut de miercuri. Părinții ei sunt disperați
Alexandra Măceşanu, o fată în vârstă de 15 ani, a dispărută de miercuri şi nimeni nu ştie unde se află. Elevă a unui liceu din Caracal, Alexandra a fost văzută ultima dată, miercuri dimineaţă, după ce s-a urcat într-o maşină la ocazie. Cazul pare tras la indigo cu unul petrecut, tot la Caracal, în urmă cu câteva luni
Familia şi prietenii au căutat-o ore în şir pe Alexandra, au reclamat dispariţia la Poliţie şi au cerut ajutorul oamenilor pe reţelele de socializare. Fata locuieşte în comuna Dobrosloveni din judeţul Olt, iar ieri dimineaţă s-a urcat într-o maşină la ocazie, în Caracal, pentru a ajunge acasă, scrie cancan.ro.
“Măceșanu Alexandra, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, județul Olt, elevă la Liceul Teoretic «Mihai Viteazul» Caracal, a dispărut astăzi în jurul orei 10! Ea a venit în orașul Caracal singură și a plecat acasă cu ocazie, iar de atunci nimeni nu știe nimic de ea.
Menționez că era îmbrăcată într-o CĂMAȘĂ STIL IE DE CULOARE ALBASTRĂ, BLUGI LUNGI, ȘI TENEȘII DIN POZA DE MAI JOS, părul este de culoare șaten deschis, și mărimea se poate observa în fotografie. Cine a văzut-o sau știe ceva despre ea ne poate lăsa mesaj în privat sau ne poate contacta la numărul de telefon 0768773156. Cu ajutorul dumneavoastră o putem găsi pe Alexandra. Vă rugăm din inimă distribuiți să afle cât mai multe persoane!”, se arată într-o postare distribuită de mii de oameni pe Facebook.