Ce avere uriașă avea Alexandru Arsinel și cine o moștenește
Actorul Alexandru Arşinel a murit joi, 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Alexandru Arşinel se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din 15 septembrie pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.
Author: Sorin Negru joi 29 septembrie 2022 , 21:40
Alexandru Arșinel deținea, conform celei mai recente declarații de avere, din 2020, patru terenuri, dintre care două la Sinaia și Samurcaș și o cotă parte din două terenuri la Dolhasca.
În ceea ce privește mașinile, acesta a avut un singur autovehicul marca Toyota.
Potrivit declarației de avere de pe vremea când era angajat la Teatrul Constantin Tănase, Arșinel deținea și 12 depozite bancare, dintre care nouă în lei, două în euro și unul în dolari.
Cine moștenește averea lui Alexandru Arșinel
Averea lui Alexandru Arșinel va fi moștenită de cei doi copii ai săi, Bogdan și Cristian.
Băiatul cel mare al lui Alexandru Arșinel este inginer constructor, în timp ce mezinul familiei a terminat facultatea de Drept, iar mai apoi s-a înscris la Academia de Studii Economice din București.
În timp ce Bogdan își suplimentează veniturile din chirii, pasiunea lui Cristian pentru agricultură a devenit un business. Cristian are un teren lângă București, unde cultivă tot felul de legume, iar afacerea îi merge cum nu se poate mai bine.
Alexandru Arșinel a fost unul dintre cei mai apreciați actori din România, însă și unul dintre cei mai bine plătiți.
Regretatul actor avea o pensie de revoluționar de 33.720 lei, o pensie de 73.512 lei, o indemnizație de merit de la Ministerul Culturii în valoare de 74.772 lei.
Astfel, Alexandru Arșinel avea venituri de peste 180.232 lei pe an (respectiv de 8.936 lei pe lună).
Suferința secretă a lui Alexandru Arșinel
Un lucru pe care nu-l cunoștea multă lume este acela că Alexandru Arșinel avea grijă de mulți ani de soția sa, imobilizată la pat în urma unui accident.
"A fost lângă mine și de multe ori mă întreb dacă nu am greșit cu ceva. Și așa voi dispare de pe lumea aceasta cu gândul că nu am făcut suficient pentru dânsa", a declarat Alexandru Arșinel într-un interviu acordat Antena 3.
După 60 de ani de activitate pe scena teatrului românesc, marele actor Alexandru Arşinel a devenit oficial pensionar, după ce actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a refuzat să-i mai prelungească contractul pentru funcția de consilier artistic la Teatrul Constantin Tănase, locul în care a jucat sute de piese și a deținut funcția de director.
Despre drama din familia Arșinel se știa prea puțin.
Actorul se ruga mereu pentru ca soția sa, Marilena, să aibă o viață mai ușoară după ce, în urma unui accident, a rămas paralizată.
Alexandru Arșinel a vorbit la un moment dat despre momentul în care soția sa a rămas paralizată în urma unui accident.
”Problemele de sănătate au apărut de când a căzut în cap, acum 3 ani şi jumătate. A fost la serbarea lui Rareș, nepoțelul.
Când a coborât pe scări, i s-a agăţat tocul şi a căzut în cap. A fost operată, dar a rămas paralizată toată, exceptând mâna dreaptă şi capul. Acum e o femeie în permanenţă lângă ea, care o ajută, găteşte, face curăţenie. Soţia mea e un om deosebit, un partener de viaţă extraordinar, care nu mi-a pus frâne şi m-a lăsat să-mi fac meseria”, a povestit Alexandru Arșinel.
Cariera de peste 60 de ani a lui Alexandru Arșinel
Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.
Alexandru Arșinel a fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul Oceanul de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în A 12-a noapte de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, în regia semnată de Mihai Reicu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul Ploşniţa de V. Maiacovski.
Alexandru Arșinel a jucat, începând din 1967, zeci de roluri în spectacole cu mii de reprezentaţii atât la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din Bucureşti cât şi la Grădina Boema: musicalul Groapa de Eugen Barbu şi Radu Şerban, musicalul Doctore sunt al dumneavoastră, de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., spectacolul Revista cu paiaţe de Mihai Maximilian, muzica V. Veselovski, Deschis pentru renovare de Alexandru Mirodan, Se caută o vedetă de Aurel Felea şi Sandi Rudeanu, Vino să ne vezi diseară de Petre Bărbulescu, Nicuţă... la Tănase de Nicuţă Tănase şi Marin Traian, Aventurile unei umbrele de Nell Cobar, Uite că nu tac de Petre Bărbulescu, Savoy, Savoy de Eugen Rotaru şi Marius Ţeicu, Sonatul lunii de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu, Un băiat de zahăr... ars de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, Bimbirică comedie muzicală de Aurel Storin, Scandal la Boema, Nevestele vesele din Boema, Boema, slăbiciunea mea, Boema, bucuria mea, Artiştii şi Boema, Stela, stelele şi Boema, Bună seara, Boema, Carre de aşi, Hohote în Paradis, 1001 de glume de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, Ah, femeile de Mihai Maximilian, Nimic despre papagali, Ok, Melody, Comedie pe Titanic, Piei, drace!, Vivat Revista!, Hohote în Herăstrău. De asemenea, a avut numeroase apariţii în emisiuni de divertisment la radio, dar şi la televiziune, şi a făcut numeroase turnee în străinătate.
Cel mai celebru cuplu de comedie din România, cu Stela Popescu
Alexandru Arşinel a format împreună cu marea actriţă Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă.
În stagiunea 2008-2009, spectacolul "Aplauze, aplauze" a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu- Alexandru Arşinel. Totodată, pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost răsplătiţi, în 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.
Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, dintre care amintim: Cercul de Mircea Radu Iacoban, O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu (regia Paul Stratilat), comediile muzicale Franţuzitele de Magda Duţu şi Un poet romantic de Matei Milo, Cine-ajunge sus la fix de Dumitru Solomon, Căsătorie cu de-a sila de Moliere, Praznicul ciubotarului de Thomas Dekker, "Femeile care ucid bărbaţii" de Michal Tonecki, Adunarea femeilor de Aristofan sau Aventurile Baronului Münchausen de Gottfried August Bürger, Romeo şi Julieta nu mor niciodată de D.D. Pătrăşcanu, Pe urmele dosarului albastru de R. Negoiţă, regia Titel Constantinescu, Drumul Victoriei de G. Sacadat, N. Smirnov, regia Dan Puican, Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu.
A lansat albumele muzicale Cântece de Crăciun, Evergreen, Ce faci astă seară tu?, Ole, Parfum de romanţă, La mulţi ani viaţă!, Momente Vesele cu Arşinel şi Momente Vesele cu Stela şi Arşinel dar şi volumul autobiografic Alexandru Arşinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei (2012).
Alexandru Arşinel a jucat într-o serie de filme pentru micul şi marele ecran: "Ana şi hoţul" (1981), Ca-n filme (1983), Anotimpul iubirii (1985), Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine (1988), Flăcăul cu o singură bretea (1990), Miss Litoral (1990), A doua cădere a Constantinopolului (1993), Paradisul în direct (1994), Sexy Harem Ada-Kaleh (2001), Cuscrele (serial TV, 2005), Războiul Sexelor (serial TV, 2007-2008), Regina (serial TV, 2009), Toată lumea din familia noastră (2012), O seară la Revistă (serial TV, 2013), Fetele lu' dom' Profesor (serial TV, 2014).
A fost actor de voce în filmul de animaţie Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor (1987, scenariul şi regia Victor Antonescu) alături de alţi mari actori, precum Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagă, Virgil Ogăşanu, Mihai Mălaimare, Valeria Ogăşanu, Brânduşa Zaiţa Silvestru, dar şi în producţiile mai recente Cartea Junglei şi Cartea Junglei 2, Maşini şi Maşini 2, Robin Hood şi Ratatouille.
De-a lungul anilor i-au fost decernate o serie de distincţii, premii şi titluri, între care: Premiul special al UNITER pentru Teatrul de Revistă (2002), Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004), Premiul pentru spectacolele de musical, acordat la Gala Premiilor revistei Actualitatea Muzicală a UCMR (2008), Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor Confidenţial pentru Management şi pentru întreaga carieră artistică (2009 şi 2010), Medalia de Onoare a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România (2010), Premiul pentru întreaga carieră la Gala de Excelenţă a Zilelor cetăţii Târgovişte 2010, cetăţean de onoare al judeţului Suceava (2010), Premiul de Excelenţă la Gala Superlativelor VIP (2011), Premiul Special şi Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012), Premiul Special Ambasadorul Teatrului Românesc la Gala Premiilor VIP pentru management de succes şi pentru activitatea desfăşurată la Teatrul de Revistă Constantin Tănase (2013), titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiul Bucureşti în semn de respect pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, pentru întreaga activitate în slujba Teatrului de Revistă bucureştean (ianuarie 2018).