„În legătură cu certificatul verde, ştiţi bine că este atributul Parlamentului să ia o decizie. Există un proiect de lege depus în Parlament de mai mult timp, care a fost respins de Senat, iar în momentul de faţă se găseşte în Camera Deputaţilor.
Probabil există un blocaj la nivel legislativ şi sigur atunci când a existat o propunere tehnică din partea Ministerului Sănătăţi, a INSP, ea ar fi trebuit să fie sau nu îmbrăţişată, încât să îşi poată face efectul atunci când se înregistrează o creştere care ar putea să sugereze un val pandemic important.
Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de document, certificat electronic COVID, sigur că şi eficacitatea lui devine tot mai puţin relevantă”, a declarat luni seară, la
Antena 3,
ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Citeste si: Un elev din Timiș a fost confirmat cu SARS-CoV-2 după reluarea cursurilor
Situația este monitorizată de către autorități
„Rămâne să vedem dacă acest trend crescător se confirmă, dacă se va accelera transmiterea şi, atunci, sigur, că trebuie să găsim şi soluţii la situaţia de fapt”, a mai spus ministrul Alexandru
Rafila, citează news.ro.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Referitor la renunțarea certificatului verde profesional în România, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a precizat: „Nu ştiu să vă spun în acest moment, probabil că săptămânile următoare vor fi hotărâtoare şi vom avea un răspuns legat de acest certificat(...) Cu cât se introduce mai târziu în evoluţia unui val pandemic, cu atât utilitatea lui scade”.
Citeste si: Un nou focar de COVID-19, descoperit în rândul instructorilor de schi din Tirol
Cazuri duble de infectare în valul 5
De asemenea, ministrul a spus că se așteaptă ca în valul 5să existe o dublare a numărului de cazuri de infectare în România.
„În valul 4 am avut circa 400.000 de îmbolnăviri confirmate, prin diagnostic. Câte îmbolnăviri vom avea în valul 5 rămâne de văzut- noi estimăm probabil o dublare a numărului de cazuri în acest val”, a mai adăugat ministrul Alexandru Rafila.
Citeste si: Școlile s-ar putea închide în 10 ianuarie, înainte ca valul Omicron să aducă noi restricții în România