Ali Spice, vedetă pe TikTok, a fost ucisă la 21 de ani de un șofer kamikaze
Dramă în lumea vedetelor social-media, o tânără influenceriță din Statele Unite, Ali Spice, a murit pe loc după ce mașina unui șofer-kamikaze a spulberat vehiculul în care se afla. Alături de Ali Spice au murit alte două persoane.
Un accident cumplit petrecut în Florida a provocat moartea a trei persoane, inclusiv Ali Spice, o tânără extrem de populară de pe rețelele de socializare, transmite Fox News.
Alexandra Dulin, cunoscută pe Instagram și TikTok drept „Ali Spice”, s-a numărat printre victimele unui șofer-kamikaze care conducea un bolid Toyota Tacoma.
Tatăl lui Ali Spice, James Dulin, a povestit că fiica lui tocmai fusese în vizită la el de Ziua Recunoștinței, că au vorbit ultima oară sâmbătă seara și că plănuiau o altă vizită de Crăciun.
Cine a fost Ali Spice
James Dulin a mai spus că familia sa a primit sute de mesaje de condoleanțe, precum și flori de la admiratorii fiicei sale.
Starul rețelelor de socializare în vârstă de 21 de ani a început facultatea pentru a se specializa în design de modă, dar a renunțat când succesul ei online a luat amploare.
„Era o domnișoară mândră și muncitoare, care și-a croit propriul drum antreprenorial...
și a făcut-o singură”, a spus Dulin pentru Fox Orlando.
Potrivit primelor informații de la Poliția americană, șoferul jeep-ului kamikaze, care a condus pe sens interzis, a dispărut de la fața locului.
El este căutat acum de polițiști. "Ne dorim doar să se facă dreptate", a spus tatăl îndurerat al Alexandrei Dulin.