Ediția de sâmbătă a emisiunii „Play IT” a adus o mulțime de surprize, dar și invitați de seamă. Alina Sorescu a fost invitată în platou, la rubrica „Jos Filtrele”. Îndrăgita cântăreața a traversat o perioadă mai puțin plăcută odată cu despărțirea de soțul său, designerul Alexandru Ciucu.

Îndrăgita cântăreața a fost discretă cu detaliile din viața personală, însă le-a împărtășit fanilor o serie de amănunte din procesul pe care l-a avut cu fostul soț, alegând să fie deschisă cu membrii comunității sale și preferând ca aceștia să afle informațiile direct de la ea.

Divorțul de Alexandru Ciucu a ajutat-o să se reinventeze, așa cum a mărturisit chiar vedeta în platoul de la Knala D2. Fanii i-au fost alături îndrăgitei cântărețe și i-au transmis sute de mesaje de susținere. Femeile, dar și bărbații care au trecut prin experiențe similare i-au împărtășit poveștile, ajutându-o astfel să treacă mai ușor peste una dintre cele mai provocatoare perioade.

Alina Sorescu, declarații în premieră despre divorț

În primăvara anului 2022, vestea că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu și-au spus adio i-a luat prin surprindere pe fani. Artista și designerul s-au căsătorit în 2010 și nimeni nu prevestea ce avea să le aducă viitorul. Sâmbătă, la „Play IT”, îndrăgita cântăreață a vorbit despre separare și a mărturisit cine i-a fost alături în toată această perioadă.

Citește și: Schimb de zâmbete cu Alina Sorescu

Fanii din mediul online i-au fost alături încă de la început și mărturisește că mesajele pe care le-a primit de la aceștia au ajutat-o să treacă mai ușor peste greutăți.

„Am trecut și trec în continuare printr-o situație delicată cu care foarte multe femei au rezonat, s-au regăsit. Probabil nu sunt singura care trece printr-o astfel de situație. Îmi scriu și bărbați care își exprimă opinia față de situația mea și asta m-a ajutat”

, a explicat Alina Sorescu, la Play IT.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Alina Sorescu, în platoul „Play IT”

[Sursa foto: Captură YouTube]

Artista a împărtășit fiecare moment cu internauții

Alina Sorescu se numără printre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România, cu o carieră de succes pe scenă. Vedeta știa foarte ce implică viața în lumina reflectoarelor așa că nu s-a ascuns în fața fanilor, alegând să le arate și momentele bune, dar și experiențele mai puțin plăcute prin care a trecut.

Citește și: Alina Sorescu, despre relația cu tatăl său, la "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat"

În emisiunea „Play IT”, artista și-a deschis sufletul și a povestit cum i-a afectat viața publică divorțul. Fiind una dintre vedetele care le arată fanilor părți din viața personală, a fost convinsă că acest subiect va prezenta interes și pentru comunitate.

„Mi-a dat putere, deși o să recunosc că la început îmi era teamă.

În momentul în care ești o persoană publică, este expus și oricine poate comenta orice, în momentul în care în viața ta se întâmplă o schimbare, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, iată că trăiești cumva dramele din viața personală în mod public.

Asta este, nu trebuie să fii persoană publică doar atunci când îți e bine. Ești și la bine și la rău. Mă gândeam cum o să duc toată presiunea aceasta, un divorț nu este un eveniment pe care o persoană publică îl trăiește doar la ea acasă”, a mai dezvăluit îndrăgita cântăreață, la WOWnews.

Alina Sorescu, în platoul „Play IT”

[Sursa foto: Captură YouTube]

Alina Sorescu, totul despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o după divorț

Dacă la început nu a știut cum vor primi fanii vestea, Alina Sorescu a avut parte de o surpriză plăcută din partea internauților. Oamenii i-au scris mii de mesaje în mediul online, împărtășind experiențele pe care și ei le-au trăit, la rândul lor și oferindu-i susținerea de care avea nevoie.

„Prin prisma meseriei, ești expus și este mai greu de dus, dar am primit atât de multe mesaje și susținerea din partea celor care mă urmăresc, în cât m-a ajutat foarte mult să citesc mesajele celor care îmi scriau. Mi-a dat putere, mi-am dat seama că oamenii știu cine sunt, că mă apreciază, că mă încurajează și că merg în direcția bună”, a mai precizat ea.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Deși a trecut printr-o perioadă mai dificilă, cu multe schimbări, vedeta mărturisește că totul a ajutat-o să se schimbe, să se descopere și să reinventeze. Întrebată de către Bianca Iordache dacă s-a reinventat după separarea de Alexandru Ciucu și evenimentele din ultimii doi ani, artista a răspuns:

„Da, m-am reinventat. Simt că am renăscut, că m-am redescoperit și că am învățat să mă prețuiesc mai mult, lucru pe care îl cam uitasem”, a declarat Alina Sorescu, la Play IT.

Emisiunea „Play IT” poate fi urmărită în fiecare sâmbătă, pe Knala D2 de la 13:30, iar toate edițiile pot fi văzute pe WOWnews.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si