România va continua să sprijine Ucraina împotriva invaziei ruse, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la împlinirea a 1.000 de zile de la declanșarea războiului.

„Am ajuns la 1.000 de zile de război ilegal împotriva Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina și poporul său curajos pentru a obține victoria și o pace justă și durabilă, stabilitate și reziliență economică, integrarea în UE și NATO”, a transmis Klaus Iohannis marți, într-un mesaj pe rețeaua X.

"Ucraina nu se va preda niciodată"- mesajul lui Volodimir Zelenski

Ucraina a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a invaziei ruse, că nu se va preda "niciodată", în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american.

"Ucraina nu se va preda niciodată ocupanţilor şi militarii ruşi vor fi pedepsiţi pentru că au încălcat dreptul internaţional", a subliniat diplomaţia ucraineană într-un comunicat, apreciind că securitatea "nu poate fi restabilită fără

restabilirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei". 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

În comunicatul său, Ministerul Afacerilor Externe ucrainean subliniază de asemenea că Rusia, în aproape trei ani de război, a aprofundat o alianţă militară cu Coreea de Nord şi Iranul, care constituie o ameninţare tot mai mare pentru securitatea şi stabilitatea mondiale.

"Interacţiunea în creştere între aceste trei regimuri demonstrează că agresiunea rusă împotriva Ucrainei este o ameninţare mondială ce destabilizează Europa, Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu. Ea necesită un răspuns mondial", susţine diplomaţia ucraineană.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat astăzi un videoclip emoționant care evocă drama prin care trece țara sa de 1000 de zile încoace.

Ce urmează pe frontul războiului din Ucraina

Ucraina se retrage de mai multe luni pe numeroase sectoare ale frontului, în faţa unei armate ruse mai bine înarmate şi mai numeroase, iar pierderile sale s-au accelerat de la începutul toamnei.

Revenirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA, în ianuarie 2025, îi generează Ucrainei temerea că liderul republican ar putea încerca să o forţeze să accepte concesii teritoriale, oferind astfel o victorie militară, politică şi diplomatică Rusiei şi alimentând ambiţiile geopolitice ale lui Vladimir Putin.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si