O tanara din Republica Moldova a fost nevoita, acum doua saptamani in urma, sa nasca in toaleta Institutului Mamei si Copilului, din cauza indiferentei medicilor si a asistentilor medicali. Cel putin asa reiesa din marturiile fetei care ar fi trecut prin acest chin si care au fost facute publice de catre avocatul Promo-Lex Dumitru Sliusarenco. Conducerea institutiei medicale anunta ca s-a autosesizat pe acest caz.
„Fata e tare speriata si se fac multe presiuni asupra ei acum. Ea are nevoie de ajutor si sustinere, iar oamenii care se fac vinovati de asa chestii oribile trebuie trasi la raspundere”, a declarat Dumitru Sliusarenco.
Redam integral marturiile tinerei „ Scriu aceasta postare nu pentru ca sa fiu miluita, ci sa stie lumea ce se intampla la Centrul Mamei si Copilului. in urma cu doua saptamani am fost nevoita sa nasc, de fapt, sa chemam nasterea (termen 21 de saptamani).
Initial am ajuns cu dureri de burta la urgenta, doamna de garda m-a alungat acasa, cica totul e bine. Noaptea iar m-a luat ambulanta. Am fost internata de sambata pana luni, nici nu se apropiau de mine, au vazut in istorie ca ingerasul meu e foarte bolnav si au asteptat pana luni.
Am trecut prin iad si scriu cu lacrimi in ochi. M-au trimis sa-mi cumpar pastile care imi cheama nasterea. Prima pastila am baut-o si am asteptat o zi. Mentionez ca nu mancasem doua zile. A doua zi m-au trezit la 6 dimineata si mi-au zis sa pun sub limba o pastila, in cinci minute s-au inceput durerile, peste jumate de ora inca una, am luat in total patru pastile.
Aveam dureri groaznice. Nimeni nici nu intra in camera. Eram doar cu o fata, care trebuia sa se duca acasa, dar a ramas cu mine, vazand atitudinea lor. Peste doua ore mi-au pus inca doua pastile sub limba. Varsam verde, fata care era cu mine a fugit sa ii cheme, iar din coridor am auzit: <<sap si daca varsa, nu poate iesi pana la baie? ok.... >>
Mi-au pus o injectie, mi s-a inceput un soc, ma zbateam mai ceva ca pestele, nu tremuram, dar ma zbateam. Fata a chemat medicul, iar el zice ca tot normal, dar nici nu ma puteau tine. Mi-au dat inca doua pastile. Nu aveam nimic puteri, plangeam de durere si mergeam in genunchi.
Mi-au mai pus cateva injectii. Deja nu aveam puteri nici sa tip, nici sa ma misc. Asa m-am chinuit 23 ore. Sora medicala a intrat o data si mi-a adus sudna, spunandu-mi: <<Hai poate rabzi pana la 8.00 ca sa vina medicii, sa nu nasti la mine>>.
Ma rugam la Dumnezeu sa nu nasc chiar, ma temeam sa nimeresc pe mana ei. A mai intrat la 3 noaptea la mine si a inceput a striga: <<si raji? Sperii alte fete!>>
Citeste mai multe pe Adevarul