Cine este Geanina, femeia care s-a ținut de mână cu Jitaru de la „Puterea Dragostei”?! Cu ea a fost înșelată Mona
După o relație de mai bine de opt luni, Jitaru a călcat strâmb. El a ieșit la plimbare cu prietena cea mai bună a Monei, în timp ce ea dormea. Geanina dansa în același club cu Mona.
Mona și Jitaru de la „Puterea Dragostei” se află pe litoralul românesc. Deși sunt despărțiți, cei doi locuiesc în aceiași cameră. Cristian Jitaru a fost surprins în timp ce se ținea de mână cu Geanina, pe plajele din Costinești. În acest timp, Mona dormea. Tânăra se odihnește ziua, deoarece noaptea dansează în club până târziu. Jitaru de la „Puterea Dragostei” a profitat de acest lucru și a scos-o pe amica iubitei sale la o mică plimbare.
Cineva i-a observat așa că i-a fotografiat, iar imaginile au devenit virale.
Mona a aflat de pe rețelele de socializare de fapta iubitului său. Tânăra a reacționat imediat și a pus punct relației de opt luni. Cristian s-a apărat și a afirmat că de fapt nu a vrut să o trezească pe Mona și a ieșit la o scurtă plimbare cu Geanina.
El a declarat că s-au ținut de mână amical și că nu există nimic între ei, doar o prietenie.
Pe de altă parte, Mona a transmis că încă dorm în aceiași cameră, deoarece așa este situația. Fiecare angajat al clubului are câte o cameră și nu există camere goale pentru a se muta.
Jitaru își dorește cu orice preț să fie iertat de Mona și a mărturisit că o iubește.
„Sunt sănătos, dar nu și bine. Of, Doamne...știu că mulți și multe nu vă doriți să mă împac cu ea, dar eu îmi doresc asta. Geanina este prietena mea, am comentat strict prietenește. Sunt îndrăgostit rău de Geanina, bă frateee e doar o prietenă. A mea și a Monei.”, a zis Jitaru. Tânărul a zis că dacă iubita sa ar fi gravidă în acest moment, i-ar spune să-l păstreze.
El a anunțat că totul depinde de Mona.
„Nu, nu mai sunt cu Jitaru. Pozele spun una, varianta lor este alta...nu știu.”, a afirmat Mona de la „Puterea Dragostei”. Ea și prietena sa Geanina lucrează în același club.