”Sunt impresionat de ceea ce am văzut până acum în Braşov, de frumuseţea acestui oraş. Braşovul este minunat, iar Poiana Braşov este un loc care poate fi un punct de atracţie pentru schiorii sloveni, cărora le place să încerce locuri noi, pârtii noi. Schiorilor noştri le place ca, după ce coboară din avion, în 10 minute să meargă să schieze. Ştiu de parteneriatul Primăriei Braşov cu Consiliul Judeţean, pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav şi vă ţin pumnii pentru finalizarea acestui proiect.
Slovenii cunosc foarte puţin România şi, în lipsa aeroportului, schiorii sloveni sunt departe de Braşov şi mai ales de Poiană. De aceea este important să avem o dată de finalizare a aeroportului. El va deschide calea unui număr mult mai mare de turişti, inclusiv din Slovenia“, a declarat, luni, ambasadorul Sloveniei în România, Mihael Zupancic, aflat într-o vizită la Braşov, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale.
Construcţia aeroportului de la Braşov a fost anunţată în 2008, iar pista a fost finalizată abia după patru ani.
De atunci, nu s-a mai făcut nicio lucrare, deoarece au apărut diverse probleme juridice din cauza terenului, investiţia fiind blocată începând cu anul 2015.
Între timp, Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria au încheiat un protocol pentru finalizarea aeroportului, dar deoarece terenul este al statului, administraţia locală nu poate continua investiţia. În acest moment, în Parlament urmează să se dea votul asupra unei legi care ar rezolva problema juridică.
Aceasta a trecut de Senat, iar marţi urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor. Autorităţile locale sunt optimiste că lucrările la aeroport vor fi reluate în curând.
”Aeroportul va fi gata în actualul mandat, avansarea unei date exacte nefiind posibilă, în condiţiile în care este vorba despre derularea unor proceduri care nu depind în totalitate de administraţia judeţeană“, a declarat, luni, Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Până în prezent, pentru lucrările la aeroport s-au cheltuit 25 de milioane de euro, iar pentru finalizarea acestuia mai este nevoie de 50 de milioane de euro.
”Sunt impresionat de ceea ce am văzut până acum în Braşov, de frumuseţea acestui oraş. Braşovul este minunat, iar Poiana Braşov este un loc care poate fi un punct de atracţie pentru schiorii sloveni, cărora le place să încerce locuri noi, pârtii noi.
Schiorilor noştri le place ca, după ce coboară din avion, în 10 minute să meargă să schieze. Ştiu de parteneriatul Primăriei Braşov cu Consiliul Judeţean, pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav şi vă ţin pumnii pentru finalizarea acestui proiect. Slovenii cunosc foarte puţin România şi, în lipsa aeroportului, schiorii sloveni sunt departe de Braşov şi mai ales de Poiană. De aceea este important să avem o dată de finalizare a aeroportului.
El va deschide calea unui număr mult mai mare de turişti, inclusiv din Slovenia“, a declarat, luni, ambasadorul Sloveniei în România, Mihael Zupancic, aflat într-o vizită la Braşov, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale.
Construcţia aeroportului de la Braşov a fost anunţată în 2008, iar pista a fost finalizată abia după patru ani. De atunci, nu s-a mai făcut nicio lucrare, deoarece au apărut diverse probleme juridice din cauza terenului, investiţia fiind blocată începând cu anul 2015.
Între timp, Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria au încheiat un protocol pentru finalizarea aeroportului, dar deoarece terenul este al statului, administraţia locală nu poate continua investiţia. În acest moment, în Parlament urmează să se dea votul asupra unei legi care ar rezolva problema juridică. Aceasta a trecut de Senat, iar marţi urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor. Autorităţile locale sunt optimiste că lucrările la aeroport vor fi reluate în curând.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
”Aeroportul va fi gata în actualul mandat, avansarea unei date exacte nefiind posibilă, în condiţiile în care este vorba despre derularea unor proceduri care nu depind în totalitate de administraţia judeţeană“, a declarat, luni, Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Până în prezent, pentru lucrările la aeroport s-au cheltuit 25 de milioane de euro, iar pentru finalizarea acestuia mai este nevoie de 50 de milioane de euro, scrie News. ro.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro