Amenajarea garsonierei - top 10 sfaturi pe care e bine sa le stii
Orasele in care traim sunt tot mai aglomerate, iar locuintele trebuie sa se adapteze cumva acestui fenomen, motiv pentru care, ele au devenit, parca, tot mai mici. Traiul intr-o locuinta mica te poate pune la incercare, pentru ca trebuie sa eviti supraincarcarea spatiului si sa cauti toate metodele posibile pentru a-l facesa para cat mai mare. Atunci cand locuiesti intr-o garsoniera fiecare centimetru conteaza. Vestea buna este ca exista destule solutii si sfaturi pe care sa le poti pune in aplicare, iar acestea variaza de la utilizarea anumitor tipuri de culori atunci cand decorezi locuinta, pana la folosirea accesorii practice.
Atunci cand peretii unei camere sunt de culoare inchisa, senzatia creata va fi de spatiu mic, restrans. Daca ai la dispozitie o garsoniera, orice ajutor pentru a o face sa para mai spatioasa este binevenit. Prima masura pe care o poti lua este folosirea de nuante deschise atunci cand vopsesti peretii. Albul ar fi cea mai buna varianta, dar poti opta si pentru gri deschis sau crem.
Alege o draperie de aceeasi culoare cu peretii
Ideal ar fi sa nu acoperi geamurile, pentru a obtine cat mai multa lumina naturala. Dar daca vei merge pe varianta perdelelor si draperiilor, folosește aceleasi culori ca si cele pentru nuanta peretilor. Mergi pe o culoare uniforma, caci astfel camera va parea mult mai incapatoare.
Opteaza pentru pardoseala de culoare deschisa
La fel ca peretii, podeaua este un element central al locuintei tale, iar aspectul ei influenteaza clar aspectul general al oricarei incaperi. Alege culori deschise, indiferent ca folosesti parchet sau gresie, iar garsoniera ta va parea mai spatioasa. Chiar si culoarea mobilei este de preferat sa fie cat mai deschisa.
Adopta o abordare minimalista in ceea ce priveste accesoriile
Cum poti castiga spatiu mai rapid decat prin eliminarea obiectelor care-l ocupa degeaba? Cu siguranta ai in garsoniera lucruri pe care nu le-ai folosit mult timp, asa ca poate este timpul sa te debarasezi de
ele. Adopta un stil minimalist, care sa se rezume doar la strictul necesar. Acest lucru te va ajuta atat sa castigi spatiu cat si si sa fii mai orientat catre ceea ce e cu adevarat important pentru tine!
Foloseste solutii practice pentru delimitarea spatiilor
Chiar daca ai o singura camera, poti crea spatii cu functionalitati diferite, asa cum ai putea avea intr-un apartament mai mare.
Livingul, de pilda, poate fi separat de spatiu de dormit prin panouri decorative din lemn la preturi bune. De asemenea, poti separa locul de servire al mesei de restul camerei folosindu-te creativ de un minibar sau cu ajutorul unui perete decorativ de lemn.
Cumpara mobila cu utilitati multiple
De ce sa ai si o masuta pentru cafea si un scaun, cand poti avea un taburete care poate indeplini ambele roluri? Mergi pe varianta mobilei cu utilitati multiple, pentru ca vei economisi si bani si spatiu.
Foarte utila este si mobila care se poate plia sau strange, pentru ca astfel vei reusi sa ascunzi usor acele obiecte pe care nu le folosesti in permanenta. De pilda, masa de calcat sau chiar masa de pe care iei pranzul ori cina pot fi usor ascunse sub canapea sau pat, daca se pot plia sau poti alege un model cu picioare demontabile.
Integreaza doar obiectele de mobilier necesare
Chiar daca n-ai la dispozitie prea mult spatiu, nu incerca sa profiti la maximum de el. Lasa un colt liber, pentru ca iti va da senzatia unei incaperi aerisite. Recomandat este ca mobila aleasa sa nu depaseasca limita strictului necesar. Si in aceasta privinta ar trebui, deci, sa urmezi o abordare minimalista.
Monteaza-ti cel putin o oglinda in camera
Daca ai posibilitatea de a-ti monta o oglinda cat mai inalta in camera, nu ezita.
Reflexia din aceasta va da senzatia de incapere spatioasa si, plus de asta, iti va fi de ajutor in diminetile in care te decizi cu ce sa te imbraci la serviciu Si becurile de tip LED ajuta pentru ca lumina lor confortabila si rece creeaza senzatia de spatiu larg.
Monteaza televizorul pe perete
Pentru a nu mai pierde spatiu cu un corp destinat pentru sustinerea televizorului, alege sa-l pozitionezi pe acesta direct pe perete.
In acest sens, este necesar un suport de televizor fix sau reglabil, dar acesta este foarte practic si sigur costa mai putin decat o masa sau un corp de mobilier.
Foloseste obiecte de arta si tablouri
Accesoriile precum tablourile mari si frumos colorate sunt ideale pentru a aduce un plus de design spatiului, dar ai grija sa nu incarci peretele cu prea multe. Un tablou mare ar trebui sa fie suficient pentru a crea impresia unei camere spatioase.
Asadar, oricat de mica ar fi garsoniera in care locuiesti, exista multe solutii pentru ca ea sa para mai incapatoare. Nuantele deschise pentru pereti, podea, draperii si mobiler te vor ajuta sa conferi spatiu locuintei tale iar accesoriile si panourile decorative din lemn vor adauga pata de culoare ce iti va pune in evidenta stilul.