Parchetul din Paris în timpul izolării- ”nu vizează să stabilească responsabilităţi politice sau administrative”, a precizat Heitz, ci ”să scoată la iveală eventuale infracţiuni penale” ale decidenţilor naţionali.

Ea nu îl vizează pe şeful statului- care nu răspunde penal- şi nici pe membrii Guvernului- a căror responsabilitate ţine de Curtea de Justiţie a Republicii, sesizată cu privire la 80 de plângeri.

Această ”anchetă-umbrelă” cuprinde, pe de o parte, 13 proceduri vizând plângeri ale unor asociaţii şi organizaţii sindicale, iar pe de altă parte o a 14-a procedură care înglobează 33 de plângeri, marea

majoritate a unor persoane particulare, prin formulare tip de pe site-ul plaintecovid.fr.

Aceste investigaţii- încredinţate Oficiliului central de luptă împotriva unor atingeri aduse mediului şi sănătăţii publice (Oclaesp)- vizează principalele revendicări, prezentate de la începutul epidemiei- între altele, protecţia muncii, punerea la dispoziţie de măşti de protecţie şi de teste.

Parchetul Parisului deschide o anchetă penală cu privire la gestionarea criticată a crizei covid-19 în Franţa

Ancheta a fost deschisă cu privire la ”omor din culpă”, ”răniri din culpă”, ”punerea în pericol a vieţii altuia”, ”abţinere voită de la lupta împotriva unui sinistru”, ”neoferirea de asistenţă unei persoane aflate în pericol”.

”În cazul în care există culpe penale, vor fi foarte probabil- aceasta este o ipoteză- culpe neintenţionate. Or legea prevede condiţii precise în vederea stabilirii acestor delicte. Ea cere proba unei ”culpe calificate”, care nu este o simplă imprudenţă sau neglijenţă”, a

precizat procurorul.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

anchetă penală criză covid

Gruparea acestor anchete va permite, astfel, în opinia procurorului, să se stabilească un fond documentar comun cu privire la situaţia cunoştinţelor ştiinţifice, întrucât ”în vederea acestui tip de infracţiuni, Codul Penal prevede că este necesar să se aprecieze respondabilităţile” decidenţilor ”din perspectiva mijloacelor şi cunoştinţelor de care dispuneau la momentul deciziilor”, subliniază Heitz.

Citeste si: Sistemul de vot online a fost ales de trei state. Cum vor vota românii

Citeste si: Caz șocant- Un băiat, în vârstă de trei ani, a dat cu mașina peste mama lui

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Horoscop. Zodiile care îți pot citi gândurile

Această anchetă naţională nu vizează azilurile de bătrâni Ephad, instituţiile pentru bătrâni dependenţi, care fac obiectul unor anchete locale- inclusiv două la Paris, dar şi la Nanterre, în regiunea pariziană, sau la Grasse (sud-est).

Citeste si: Diana Bulimar a fost surprinsă într-o ipostază incredibilă! Fanii Faimoasei de la Exatlon sunt șocați: „E reală poza?” FOTO


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si