In articol:
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, propune realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o „situaţie financiară acceptabilă", „un nivel de educaţie minim stabilit prin lege" şi o vârstă minimă.
Dorin Florea susţine, într-o postare pe Facebook intitulată „Aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie o mare responsabilitate într-un stat civilizat", că „lipsa dezbaterilor publice şi a discuţiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de
Anchetă pentru cuplurile care vor să devină părinți
„Aşa se întâmplă şi în cazul legislaţiei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinţei de a avea un copil, însă populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. De mai bine de şase ani, am atras atenţia asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să ţină cont de următoarele lucruri:
- dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe stabile;
- situaţie financiară acceptabilă;
- un nivel de educaţie minim stabilit prin lege;
- vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.", scrie Florea.
Citeste si: Câinii fără stăpân adăpostiți la mall pe timp de noapte, pentru a nu suferi de frig
El adaugă că, în cazul în care un cuplu care nu îndeplineşte aceste condiţii are totuşi un copil, acesta ar trebui preluat de stat, pentru a avea condiţii corespunzătoare.
„În cazuri excepţionale, în care totuşi un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul şi să-i ofere condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educaţie, hrană). În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posobilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus", mai susţine Florea.
El consideră că „nu este cazul să ne gândim să creştem demografia ţării cu orice preţ".
„În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă şi conştientizarea celor ce primesc alocaţia ca sursă de venit, s-ar relansa şi programul de contracepţie. Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureş pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reuşit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus", afirmă Florea.