Bunicul João a început să croșeteze păpuși pentru nepoata sa, toate cu pielea neuniformă pentru a-și aduce aminte de el când va crește. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a început să prezinte semne ale bolii rare, încă de la 38 de ani. João a lucrat în industria gastronomiei, însă din cauza unei probleme cardiace viața sa s-a schimbat de anul trecut, pentru totdeauna.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Bărbatul a încercat să treacă prin această etapă tristă din viața sa și și-a propus să își păstreze mintea sănătoasă, activă și fericită. João și soția sa, Marilena au decis să învețe să croșeteze. Bunicul a povestit că nu i-a fost deloc ușor să învețe și a dorit să renunțe, însă nu s-a lăsat. După cinci zile, omul și-a creat propria păpușă.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

João a transmis că nu e deloc o activitate ușoară pentru că provoacă răni pe degete, însă o dată ce începi nu îți vine să te mai oprești. El a afirmat că s-a apucat de croșetat și pentru nepoata sa. Bunicul dorește ca micuța să își amintească de el și după ce încetează din viață.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală rară se gândește și la cei din jur

Bunicul João a vrut să facă ceva special pentru nepoată, așa că a croșetat o păpușă ce suferă de boala vitiligo.

Astfel, a luat naștere Vitilinda o păpușă drăguță cu pete și piele neuniformă.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Bărbatul a fost satisfăcut de ceea ce a făcut, așa că a continuat să dea viață păpușilor prin croșetat. După succesul păpușii Vitilinda, bunicul a croșetat o păpușă care stă într-un scaun cu rotile. Toată lumea a fost impresionată de munca lui João.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Obiectivul bunicului a fost ca astfel de jucării să le demonstreze copiilor că lumea din jurul lor este diversă, așa le scade rezistența la diferențele dintre oameni și, totodată, le ridică stima de sine a copiilor care nu sunt tipici.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Citeste si: Vezi când și-a folosit Cristina Țopescu telefonul mobil pentru ultima oară înainte să moară

Bunicul João a ținut să transmită următorul mesaj: „Locurile pe care le am sunt frumoase. Ceea ce mă doare sunt defectele personajelor oamenilor.”

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Citeste si: Lumea sportului este îndoliată. Un renumit motociclist și-a pierdut viața în timpul raliului de curse

Vitiligo este o boală care afectează aproape 3 milioane de brazilieni și constă în pierderea culorii pielii în anumite zone ale corpului. Deși există numeroase tratamente pentru combaterea afecțiunii, cel mai dificil aspect pentru a face față este prejudecățile altor persoane față de cei care suferă de ea.

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur

Citeste si: Câinii fără stăpân adăpostiți la mall pe timp de noapte, pentru a nu suferi de frig

Gestul emoționant făcut de un bunic pentru nepoata lui. Deși suferă de o boală  rară se gândește și la cei din jur


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si