In articol:
Valul uriaș de atacuri, majoritatea prin intermediul conturilor de socializare, la adresa Oliviei Steer au făcut-o pe aceasta să își închidă, temporat, pagina de profil, probabil așteptând ca lucrurile să se liniștească.
Cum Olivia Steer nu mai este o ”victimă” la îndemână pentru cei care vor să îi transmită mesaje cât se poate de dure cu privire la faptul că argumentele pe care le aduce împotriva vaccinării copiilor, în
Culmea, comentariile, multe dintre ele de nereprodus, au fost postate pe pagina lui Andi Moisescu care, până acum, nu s-a băgat niciodată în discuțiile pro sau contra vaccinare și nici nu a pus vreun link care să ducă spre emisiunea la care Olivia Steer a fost invitată și în care a fost, elegant, contrazisă de medicul Mihai Craiu.
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Scandalul a pornit după ce Olivia Steer a fost contrazisă de Mihai Craiu
Mihai Craiu a precizat, în cadrul unei discuții privind epidemia de rujeolă din România, că “ pentru bolile care omoară este absolut necesară vaccinarea”.
"Asta este una din ipotezele favorite ale fanilor doamnei Steer și a celor care se opun vaccinării. În vaccin există o tulpină atenuată a virusului rujeolos, care se comportă ca un sparring-partner, el mimează, dar nu te omoară. Știe când ne întâlnim cu virusul rujeolos să-l țină la poartă.
Întrebat dacă vaccinurile provoacă autism, medicul pediatru Mihai Craiu a răspuns: „Răspunsul simplu este nu. Şi trebuie să plecăm de la o realitate care a fost documentată de instituţiile abilitate că articolul faimos al lui Andy Wakefield este o fraudă ştiinţifică“.
Olivia Steer a contracarat sugerând că studiile care arată că vaccinurile nu provoacă autism sunt finanţate de mari companii farmaceutice. Mai mult, ea a citat din cartea „Vaccinurile şi autoimunitatea“, semnată de Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin şi Lucija Tomljenovic. „Diferenţa dintre noi doi e că eu nu am nevoie de cartea aia ca să ştiu ce scrie în ea, pentru că eu mă confrunt zi de zi la spital cu pacienţii care au aceste probleme“, a replicat medicul.
Când Olivia Steer a adus în discuţie aluminiul drept un factor declanşator al autismului, replica medicului a fost: „Acei copii care se nasc şi care sunt alăptaţi la sân primesc în primele şase luni de viaţă mai mult aluminiu din laptele matern decât ar primi în primele şase luni din vaccinurile pe care trebuie să le facă la diverse scheme vaccinale… Cred că s-ar şti dacă ar exista o relaţie cauzală între aluminiu care, apropo, vorbim de patru micrograme, în toate vaccinurile pe care le-ar putea primi un copil într-o ţară dezvoltată a Uniunii Europene“.
Așa cum era de așteptat, discuția a generat o adevărată nebunie în lumea virtuală, iar una dintre cele mai elegante reacții a venit din partea medicului Vasi Rădulescu. „Se spune că imaginile fac cât o mie de cuvinte. Avem (…) privire sfidătoare, mestecând gumă, aberând pe teme medicale, întrerupând partenerul de dialog la fiecare trei secunde cu tot felul de bălării. În dreapta îl avem pe Craiu Mihai, un medic senzațional și un om minunat, plin de bun simț, smerenie, tobă de carte, ce stă de dimineața până seara în spital și mai găsește timp și pentru educație medicală. Cred că întâlnirea de azi a fost necesară. La fel și imaginea asta. Să nu le uitați”, a scris, joi, medicul Vasi Rădulescu pe contul de Facebook, despre confruntarea dintre Mihai Craiu si Olivia Steer, soția lui Andi Moisescu.