In articol:
Au fost prezenți aproximativ 300 de participanți la protestul împotriva valului de disponibilizări din sistemul energetic. Acțiunea de protest a început la ora 11.00 și s-a concretizat într-un dialog cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Liderul SMEO, Jan Popescu, spune că este vorba despre 24-26 de salarii medii brute pe unitate.
„Este pentru prima dată când am reușit să introducem în contractul colectiv de muncă un cuantum al plăților compensatorii foarte mare, care rivalizează cu ce s-a oferit în alte societăți private și, aici, vorbim de Dacia. Stau de vorbă cu colegii mei și le spun că plățile compensatorii, în eventualitatea în care CEO va face concedieri, sunt mai mari decât plățile compensatorii au fost acordate la Dacia.
Protest în fața Guvernului
Federațiile din CE Oltenia au organizat, joi, un nou miting de protest la București. Vor protesta în fața guvernului pentru modificarea Legii pensiilor, în sensul recunoașterii grupelor de muncă.
În plus, protestatarii au mers și la Ministerul Energiei, unde au solicitat acordarea de venituri de completare pe o perioadă de 4 ani pentru mineri și energeticieni în caz de concedieri colective la CE Oltenia.
“Nu vorbim despre închiderea CEO. Este normal ca și CEO să fie prins în documentele guvernamentale, unde se discută despre plăți compensatorii, venituri de completare. Noi trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a preîntâmpina eventuale disfuncționalități care să aducă prejudicii membrilor noștri de sindicat. Am avut această solicitare de venituri de completare pe 4 ani de plăți compensatorii de foarte mult timp. Nu inventăm, acum, această cerință, am avut-o de fiecare dată, doar că nu s-a pus în aplicare niciodată acest lucru”, a precizat Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.