Din cauza "dinamicii actuale a infectării accelerate de varinatele de Covid-19", este prevăzut ca ţara să "prelungească" până la o dată încă de stabilit în aprilie toate restricţiile de deplasare în vigoare, subliniază acest document, care va constitui luni baza unei reuniuni prevăzută pe acest subiect între cancelar şi landurile germane.    

Angela Merkel este pregătită să comande vaccinul Sputnik V

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, vineri, că țara sa va comanda vaccinul Sputnik V dacă este autorizat în Uniunea Europeană.

”În ceea ce priveşte vaccinul rusesc, sunt de părere că orice vaccin autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente ar trebui utilizat în UE. Dacă acest lucru nu se va întâmpla(...) atunci Germania ar trebui să acţioneze pentru ea însăşi şi asta vom face”, a anunțat Angela Merkel.

Vaccinul Sputnik V

Anunţul a fost făcut în condiţiile în care Angela Merkel este criticată aspru pentru încetinirea campaniei de vaccinare în Germania.

„În acest caz, aş prefera o comandă din partea UE, dar dacă acest lucru nu intervine, atunci Germania ar trebui să acţioneze pentru ea însăşi şi asta vom face”, a adăugat Merkel.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: Premierul unei țări s-a îmbolnăvit de COVID, la două zile după vaccin!

Angela Merkel se va vaccina cu serul AstraZeneca

Tot vineri, Angela Merkel a declarat că este pregătită să primească vaccinul de la AstraZeneca, în ciuda suspendării timp de câteva zile din cauza unor rare şi grave coagulări de sânge la persoanele vaccinate, fără legătură cu serul.

”Da, mă voi vaccina cu serul de la AstraZeneca", a indicat ea într-o conferinţă de presă.

”Mi-ar plăcea să-mi aştept rândul, dar o voi face", a insistat ea.

Medicii de familie vor vaccina populația Germaniei

Responsabilii germani promit vaccinări şi în cabinetele medicilor de familie. Cancelara Merkel pregăteşte germanii pentru noi restricţii. În contextul actualei evoluţii epidemiologice trebuie trasă "frâna de urgenţă".

Citeste si: Ursula Von der Leyen ameninţă cu o înăsprire a exportului de vaccin anticovid

Citeste si: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”- kfetele.ro

Citeste si: Roger Nores, prietenul lui Liam Payne, îl dă în judecată pe tatăl artistului după ce a fost acuzat de ucidere- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Numărul noilor infectări cu SARS-CoV-2 e în continuă creştere iar campania de vaccinare anti-Covid avansează anevoios. Cancelara Angela Merkel şi premierii landurilor federale s-au consultat, prin intermediul unei videoconferinţe, asupra următorilor paşi în combaterea pandemiei de coronavirus, în speţă privind căile de accelerare a campaniei de vaccinare.

Astfel s-a decis ca după sărăbătorile de Paşti, de la începutul lunii aprilie, să poată administra vaccinuri anti-Covid şi medicii de familie.

Concret, ar urma ca după data de 6 aprilie, surplusul de ser de la centrele de vaccinare să fie cedat cabinetelor medicilor de familie. Dar problema e că nu există destule doze de vaccin, aşa încât decizia nu poate schimba, cel puţin în prima fază, foarte mult situaţia.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si