Anglia în doliu. Cum își plâng britanicii preaiubita regină. 96 de salve de tun, în memoria Reginei Elisabeta a II-a
Încă de joi seara, mii de britanici au venit în faţa Palatului Buckingham pentru a aduce un omagiu reginei Regatului Unit. Cum își plâng britanicii preaiubita regină.
Author: Alina Raducu luni 12 septembrie 2022 , 15:19
Anglia în doliu. Cum își plâng britanicii preaiubita regină. Vestea morţii Reginei Elisabeta a II-a a Angliei a întristat o lume întreagă. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.
Marea Britanie este în doliu şi se pregăteşte pentru ceremoniile funerare ale Reginei Elisabeta a II-a. În memoria reginei, în Hyde Park au fost trase 96 de lovituri de tun, câte una pentru fiecare an din viaţa Reginei, potrivit
AFP. Mai mult, clopotele bisericilor au răsunat vineri în întreaga ţară.
În urmă cu un an, 62 de lovituri de tun au fost trase, la moartea soţului reginei, prinţul consort Philip, la Turnul Londrei, în care sunt păstrate bijuterii preţioase ale Coroanei.
Decesul Reginei Elisabeta a II-a a îndoliat întreaga lume
Starea de sănătate a Reginei se înrăutăţise în ultimele ore, astfel că toţii erau pregătiţi pentru ce era mai rău. Moartea Reginei Elisabeta a II-a i-a copleşit pe membrii familiei regale, care s-au grăbit să ajungă la Castelul Balmoral din Scoţia înainte ca aceasta să treacă la cele veșnice.
„Regina a murit în pace la Balmoral în această după-amiază. Regele și Regina Consort vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine ”, a transmis Palatul Buckingham.
Regina Elisabeta a II-a a stat pe tron timp de 70 de ani, așadar a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.
Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a se va face după un protocol stabilit cu mulți ani înainte. Pentru că regina s-a stins din viață la Balmoral, primul ritual de înmormântare va fi unul scoţian. Mai apoi, trupul neînsufleţit va fi transportat la Edinburgh, în cel mai mic palat al Casei Regale. După care, va fi adus la Londra. Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc la 10 zile de la data decesului.
Cum iți plâng britanicii preaiubita regină
„Regina lumii” scrie pe o foaie de hârtie așezată pe gardul Palatului Buckingham.
„Iubită de toată lumea, toţi îi vor duce dorul, nimeni n-o va uita. Dumnezeu să binecuvânteze regina şi familia regală”, este un alt mesaj, înconjurat de flori, alături de fotografia reginei Elisabeta a II-a.
Mesajele de rămas bun sunt înconjurate de zeci de buchete de flori, lumânări, drapeluri ale Regatului Unit şi chiar jucării de pluş reprezentându-i pe căţeii Maiestăţii Sale.