Programul de pionierat „swap to stop”( alege schimbarea ca să te oprești), conceput pentru a îmbunătăți sănătatea națiunii și pentru a reduce procentul de fumători, a fost primit cu succes atât de către stat și industria locală de producători de produse de vaping, cât și de societatea civilă. Scopul este implementarea cu succes a strategiei “ țară fără fumători până în 2030”, adică reducerea ratei acestora la 5% sau mai puțin.
Și pe plan local se fac o serie de eforturi menite să armonizeze toate părțile implicate și să legifereze domeniul vapingului. Reglementările propuse doresc să învingă pasivitatea statului și să îndrepte fumătorul adult către deciziile corecte.
“Inițiativa celor din Anglia este salutară în condițiile în care multe țări din Europa și din lume își doresc reducerea prevalenței fumătorilor de țigări clasice, care au un impact devastator asupra sănătății.
Din p ăcate, în țara noastră, numărul de fumători este pe un trend ascendent prin comparație cu alte țări unde politicile de combatere a fumatului de tip harm-reduction sunt mult mai bine puse la punct și implementate eficient. Numărul fumătorilor din România este undeva la peste 5 milioane, adică peste 30% din populația adultă, în timp ce numărul de utilizatori de țigări electronice nu depășește 5% din totalul fumătorilor. Prin comparație, în alte țări europene precum Franța, procentul persoanelor ce vapează a depășit 25% din numărul fumătorilor. Aceste cifre ne plasează în topul fumătorilor din UE, în timp ce segmentul țigărilor electronice, deși în creștere, ne situează la polul opus în statisticile europene. ”, susține Ciprian Boboi, președintele cofondator al Asociației Industriei de Vaping din România și fondator al asociației Pan-Europene Independent European Vape Alliance.
Alte cifre care vin să susțină bunele practici din Anglia arată că prevalența fumatului a fost de 13% în 2021, față de 27% în 2012, cea mai scăzută rată înregistrată datorită măsurilor precum dublarea taxei la țigări din 2010 și finanțarea continuă a serviciilor locale de stopare a fumatului. Din 2021 până în 2022, 68 de milioane de lire sterline din grantul de sănătate publică finanțat de către stat au fost cheltuiți de către autoritățile locale pentru servicii de renunțare la fumat, iar aproape 100.000 de persoane au renunțat cu sprijinul unui serviciu alternativ de renunțare la fumat.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Așadar, este foarte important ca și Ministerul Sănătății și instituțiile de reglementare din România să țină cont în luarea deciziilor de reglementare cruciale pentru sănătatea fumătorilor și în lupta împotriva fumatului, de adevărul științific și de bunele practici din domeniu și nu de prejudecățile și alarmismul diverselor organizații care au o abordare radicală, extremistă de tipul Quit Or Die (te lași sau mori). Asociația Industriei de Vaping stă în continuare la dispoziția instituțiilor statului român pentru găsirea celor mai bune soluții de reglementare a produselor de vapat.