Cornel Stoian şi soţia lui, Lăcrămioara, nu au parte de multe bucurii în viaţă. Timpul lor se împarte între îngrijirea copilului lor paralizat în vârsta de 19 ani (n.r are tetrapareză spastică şi nu a mers niciodată), dializele femeii care sufera de insuficienţă renală, vizitele la spital ale capului familiei, bolnav de ulcer, şi teama că luna viitoare poate nu mai au bani de chirie şi vor fi alungaţi din apartamentul modest unde locuiesc.

Sunt cinci oameni, doi adulţi şi trei copii, care trăiesc dintr-un singur salariu şi visează doar la ceva de pus în frigider şi un acoperiş deasupra capului. Gigi Becali i-a ajutat anul trecut, cu suma de 2000 lei, pentru plata chiriei, dar anul acesta, tot în perioada Crăciunului care în mod normal ar trebui să aducă fericire şi linişte în inimile tuturor, această familie se confruntă din nou cu o situaţie dramatică. Şi fiul cel mic al soţilor Stoian s-a îmbolnăvit, şi de două săptămâni nu mai merge la şcoală.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

" Copilul meu cel mic are un fel de "huruială" în piept. Trebuie să-i mai facem investigaţii, dar medicii spun că e posibil să aibă astm. Săracul de el noaptea strănută întruna şi îi curge nasul, consumă un sul de hârtie igienică. Se trezeşte cu ochii roşii şi umflaţi, iar de două săptămâni nu l-am mai trimis la şcoală, să îl ţinem sub supraveghere", a declarat Cornel Stoian.

Familia ajutată de Becali, luptă cruntă cu bolile şi sărăcia. "Suntem pur şi simplu disperaţi"

In plus, bărbatul mai este măcinat de o grijă. Este singurul finanţator al familiei şi nu are suficienţi bani pentru chirie luna aceasta." Nu mai fac faţă cu cheltuielile şi proprietarul ne aruncă în stradă dacă nu plătim chiria. Suntem pur şi simplu disperaţi. Vă rog din tot sufletul, pentru copiii mei, să ne daţi o mână de ajutor", a spus Cornel Stoian.

Iar despre cumpărături de Crăciun, dulciuri, brad sau jucării nici nu se pune problema. Pentru ei, tradiţiile noastre, cele de care se bucură majoritatea românilor, sunt doar un lux intangibil. Între drumurile la spitale şi lupta crâncenă cu sărăcia, familia Stoian nu mai are răgaz să se gândească la Sarbători.

Dacă doriţi să ajutaţi familia Stoian, vă rugăm să ne contactaţi pe adresa de mail [email protected]


 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si