Are 14 ani si nu renunta la scoala, desi sta la cursuri intr-un pat pliant! Povestea emotionanta a Aurelianei, pianista care sufera de o boala grava! Cum o puteti ajuta
Aureliana are 14 ani, este o fetita desteapta si talentata care insa se lupta cu o boala nemiloasa, care-i stramba coloana cum storci un prosop ud. Este eleva in clasa a VIII-a, la Colegiul de Arta “Carmen Sylva” din Ploiesti si, in ultima perioada, pentru ca boala ei s-a agravat, sta in clasa intr-un pat pliant.
Author: C.L. Webeditor: A.N. marți 19 decembrie 2017 , 21:30
Aureliana are o inteligenta sclipitoare, un IQ 125, canta, picteaza si iubeste pianul, instrument pe care acum poate doar sa-l priveasca si sa viseze ca va reusi candva sa incante spectatatorii intr-o sala de concerte
.
Si nu sunt vorbe in vant cand vorbim despre talentul fetei. Aureliana a obtinut premiul I la Olimpiada de Interpretare Pianistica-Faza Zonala la Odorheiu-Secuiesc in 2014 si premiul I la Olimpiada de Interpretare Pianistica – Faza Zonala, la Pitesti in anul 2015.
In aceeasi perioada, in anul 2014, la Targoviste a avut loc Concursul National de Interpretare Pianistica “W.A.Mozart”, unde Aureliana-Maria a luat premiul al doilea.
Numai ca incepand din 2015, timp de doi ani, copila a purtat 4 corsete, care au incercat sa-i tina coloana fixa, insa din pacate aceasta s-a tot strambat. Din pacate, nu au ajutat-o, chiar daca a purtat cu stoicism aceste corsete care-i raneau trupul firav.
Acum, Aureliana nu mai poate sta in banca, dar nu vrea sa renunte la scoala. Este din Magurele, localitate la 20 km de Ploiesti, si face naveta la scoala adusa de parinti, iar pentru a fi transportata comod, scaunul din fata este rabatat la maximum.
“Acum merge la scoala ca sa audieze cursurile de pe un pat pliant, pentru ca trebuie sa evite pozitia de ortostatism (statul in picioare si in sezut). Eu ii scriu cursurile. Isi doreste sa invete in continuare pentru ca spune ca doar asa poate sa uite de durerile ei”, ne-a spus mama ei, Adriana Anisie.
In vara, profesorii si colegii de la Colegiul de Arta “Carmen Sylva” din Ploiesti au organizat un concert cartiabil pentru a o ajuta pe fata.
Cu banii stransi, parintii au putut sa o duca in Germania, unde in urma unui control amanuntit i-a fost realizat un corset special care a dat rezultate. “Anul acesta este unul hotarator pentru viata ei deoarece trebuie sa poarte corsetul 22 de ore din 24 si sa faca terapie zilnic timp de doua ore. Din 3 in 3 luni, cu ajutorul lui Dumnezeu si a oamenilor inimosi care vor dori sa o ajute, va trebui sa mearga in Germania pentru ajustarea corsetului sau schimbarea lui (in cazul cresterii in inaltime).
In iunie am platit in jur de 6.000 de euro in Germania, pentru ca atunci s-a realizat primul corset. In septembrie, am platit 3.000 de euro pentru ca s-a facut doar ajustarea lui. In ianuarie, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa ajungem din nou in Germania”, ne-a spus Adriana Anisie.
Cei care vor sa o ajute pe Aureliana- Maria pot afla intreaga poveste si vedea documentele medicale aici sau pot depune bani in conturile deschise pe numele Anisie Aurelian, la Raiffeisen Bank, Agentia Prahova