Atac aerian în Siria: Peste 30 de soldați au fost uciși
Treizeci şi trei de soldaţi turci au fost ucişi şi 32 răniţi, joi seară, într-un atac aerian al forţelor guvernamentale siriene în regiunea Idlib, în urma căruia Rusia a anunţat vineri că trimite două nave de război, iar Grecia că îşi consolidează paza la graniţele cu Turcia.
Rusia, aliatul-cheie al Siriei şi al preşedintelui Bashar al-Assad, a spus că trupele turce operau alături de luptătorii jihadişti când au fost atacate de forţele siriene şi a negat că propriile forţe aviatice au fost implicate în luptele din zona Behun, relatează BBC.
Forţele guvernamentale, susţinute de Rusia, încearcă să recupereze regiunea Idlib de la rebelii care sunt sprijiniţi de Turcia. Atacul aerian de joi seară a venit după ce rebelii au preluat controlul asupra oraşului Saraqeb.
Autorităţile siriene nu au făcut comentarii publice legat de cea mai recentă ofensivă din Idlib, ultima provincie sirienă aflat în controlul opozanţilor.
În urma ofensivei recente, Turcia, membră a NATO, a anunţat printr-un oficial că a decis să nu mai oprească pe refugiaţii sirieni să ajungă, pe pământ sau pe mare, în Europa.
Vineri, Rusia a spus că va trimite două nave de război echipate cu rachete de croazieră în apele coastei siriene şi a învinuit Ankara pentru uciderea celor 33 de soldaţi turci.
În total, luna aceasta, în regiunea Idlib au murit 54 de soldaţi turci.
Turcia a trimis mii de trupe şi armament în Siria
Turcia a trimis mii de trupe şi armament în Siria, iar preşedintele Recep Erdogan a avertizat că ţara sa va lansa o ofensivă amplă pentru a respinge forţele siriene dacă acestea nu se retrag din
Flota rusă din Marea Neagră a transmis, vineri, prin agenţia de presă Interfax, că trimite două nave de război echipate cu rachete Kalibr în apele coastei siriene.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a discutat prin telefon cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavasoglu, şi a „condamnat atacul aerian fără discenământ al regimului sirian şi susţinătorilor ruşi în provincia Idlib”, citează BBC.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat american a spus: „Suntem alături de Turcia, aliatul nostru NATO, şi continuăm să cerem încetarea imediată a acestei ofensive josnice a regimului Assad, forţelor susţinute de Rusia şi Iran. Căutăm opţiuni şi cum putem ajuta Turcia în această criză”.
Grecia începe să ia măsuri privind securitatea graniţelor
Ca urmare a recentelor acţiuni, Grecia începe să ia măsuri privind securitatea graniţelor, terestre şi maritime, cu Turcia, au spus surse guvernamentale.
Potrivit surselor, citate de Reuters, Atena a contactat deja oficialii Uniunii Europene şi ai NATO în această privinţă.
Grecia a fost principala poartă pentru sute de mii de refugiaţi care au trecut din Turcia în 2015-2016, până ce un acord negociat de UE a stopat fluxul.
Joi, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a spus că autorităţile vor consolida controalele la graniţe pentru a preveni apariţia Covid-19 în insulele din Marea Egee, unde se află mii de migranţi care aşteaptă ca cererile de azil să fie procesate.
António Guterres, secretarul general al ONU, şi-a exprimat „îngrijorarea” faţă de recentele escaladări ale conflictului sirian şi a cerut încetarea imediată a focului.