Close sidebar
Close sidebar

Avocatul lui Diego Maradona lansează acuzații grave şi cere o anchetă amănunţită

"Astăzi este o zi de durere profundă, de tristeţe şi reflecţie. Simt în inima mea pierderea unui prieten pe care l-am onorat cu loialitate până în ultima zi. Înmormântarea trebuie să fie un moment intim şi familial. Conform spuselor procurorului din San Isidro, este inexplicabil faptul că, timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical. Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o crimă idioată. Acest fapt nu trebuie să treacă neobservat şi vă rog să investigaţi până la sfârşit. După cum mi-a spus Diego: Eşti soldatul meu, care lucrează fără milă", a declarat avocatul, într-un comunicat.

Alina Raducu,

Avocatul lui Diego Maradona lansează acuzații grave şi cere o anchetă amănunţită

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Diego Maradona a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace, conform raportului preliminar al autopsiei efectuate miercuri.

Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.

Avocatul lui Diego Maradona face dezvăluiri tulburătoare despre moartea fostului campion mondial

Conform presei locale, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea.

Potrivit medicilor legişti, Maradona a murit de "insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut".

Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale.

Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta medicală şi de doctorul său.

Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.

Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.

Citeste si: Ce a spus Gheorghe Hagi după moartea lui Diego Maradona

Chiar în aceste momente, fanii își iau rămas bun de la îndrăgitul Diego Maradona, fostul campion mondial

 

Diego Maradona este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni, după o intervenţie chirurgicală pe creier, el fiind supus unei operaţii de rutină pentru un hematom subdural.

El Pibe D'Oro fusese internat în spital din cauza îngrijorărilor legate de anemie şi deshidratare.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI