Incidentul s-a produs între două familii din comuna buzoiană Costeşti care au ajuns cu copii de 12 şi respectiv 13 ani la Unitatea de Primiri Urgenţe după ce aceştia s-au bătut la şcoala din comună.
Potrivit martorilor, în momentul în care membrii celor două familii s-au întâlnit în holul UPU Buzău tatăl unuia dintre copii i-a aplicat o lovitură mamei celuilalt, iar aceasta a scos un spray lacrimogen cu care a pulverizat spre bărbat.
În urma incidentului, pacienţii care aşteptau să fie consultaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe au ieşit în curtea unităţii spitaliceşti în timp ce alţi pacienţi, unii aflaţi în stare gravă, au fost duşi în alte secţii timp de aproape două ore cât a durat aerisirea secţiei.
Personalul firmei de pază a solicitat imediat ajutorul Poliţiei care i-a ridicat pe scandalagii pentru declaraţii.