Close sidebar
Close sidebar

Beatrice Rancea este pe cale de a pierde conducerea Operei din Iași. Mai mulți angajați cer demiterea acesteia

O parte din angajații Operei din Iași au cerut demiterea din funcție a directoarei Beatrice Rancea, în urma destituirii prim-balerinului Vlad Mărculescu la finalul lunii septembrie, iar miercuri au avut o întâlnire la Ministerul Culturii cu Bogdan Gheorghiu, care a anunţat că va trimite din nou Corpul de control la instituţie.

Andreea Bolocan,

Opera din Iași [Sursa foto: infoiasi.ro]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Într-un comunicat, Ministerul Culturii a precizat că a menţinut un dialog permanent şi a avut întâlniri atât cu sindicatul care susţine demiterea managerului operei, cât şi cu cel care este împotriva acestui demers.

Miercuri, ministrul Culturii s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatului ARTIS Moldova, de la ONRI, şi cei ai Federaţiei Sindicatelor din Instituţii de Cultură, la solicitarea acestora.

”Le mulţumesc tuturor celor care se implică activ în susţinerea drepturilor artiştilor ”

„Dialogul reprezintă cea mai bună cale de acţiune pentru rezolvarea conflictelor, iar acest principiu va continua să stea la baza relaţiei Ministerului Culturii cu instituţiile din subordinea sa.

Încă de la începutul acestui an, în urma sesizărilor primite din partea unor angajaţi ai ONRI, în care se solicita demiterea managerului instituţiei, am dispus efectuarea unui control, începând cu data de 9 februarie, la Opera Naţională Română din Iaşi. Raportul, finalizat pe 6 mai 2020, a fost transmis pe 16 iunie 2020 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi către Curtea de Conturi a României. Înţeleg că există nemulţumiri, dar nu putem lua nicio decizie fără a respecta procedura legală.
Suntem receptivi la problemele artiştilor, cu toţii trecem printr-o perioadă dificilă, dar este important să respectăm toate reglementările legale. În urma sesizărilor reprezentanţilor Artis Moldova, legate de noile nereguli de la Opera din Iaşi, am decis să trimit din nou corpul de control. Le mulţumesc tuturor celor care se implică activ în susţinerea drepturilor artiştilor şi suntem activi în a împiedica încălcarea acestora”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Managerii autorităților din subordinea Ministerului Culturii sunt evaluați anual conform legii, iar cea mai recentă evaluare a managerului ONRI a fost realizată la începutul acestui an, pentru activitatea desfăşurată în perioada 19.10-31.12.2019. Astfel, o nouă evaluare pentru activitatea din anul 2020 va avea loc anul viitor, conform OUG 189/2008, aprobată prin Legea 269/2009, la care se vor lua în calcul şi măsuri oferite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Curtea de Conturi a României.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Ministerul Culturii a mai precizat și faptul că ia în calcul modificarea OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, care în acest moment se află în Camera Deputaţilor pentru a fi adaptată noii realităţi sociale. Totodată, ministerul a transmis Camerei Deputaţilor punctul său de vedere în ceea ce priveşte modificarea actului normativ.

Citeste si: Veste bună pentru bucureșteni: Accesul este gratuit la proiecțiile în aer liber din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 2020

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Fosta nevastă româncă a lui Demis Roussos a depus flori la mormântul vedetei: ”Pentru Demis, de ziua numelui Artemios!” FOTO

Beatrice Rancea l-a demisionat pe prim-solistul corpului de balet, Vlad Mărculescu 

În altă ordine de idei, Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române Iaşi, l-a dat afară pe prim-solistul corpului de balet, Vlad Mărculescu, după ce el a făcut mai multe declaraţii în presă referitoare la actul managerial, scria presa locală în luna septembrie. Decizia luată de Rancea este atacată în instanţă de Mărculescu, dosarul alăturându-se altor litigii de muncă pe care ONRI le are cu foşti angajaţi.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI