Bogdan Mocanu de la „Puterea Dragostei” îi dă replica Andrei Volos după ce l-a acuzat că și-a refăcut viața
Bogdan Mocanu de la „Puterea Dragostei” a reacționat imediat după ce fosta sa iubită l-a atacat pe Instagram. Fostul concurent al emisiunii de la Kanal D i-a transmis Andrei Volos că nu are iubită.
Bogdan Mocanu de la „ Puterea Dragostei ” îi dă replica Andrei Volos, imediat după ce aceasta l-a acuzat că are mai multe relații în acest moment. „Stați liniștiți nu am nicio treabă cu fata de la care am cumpărat pisoiul, ba din contră este o prietenă bună de a mea care mă ajută și cu un doctor cu celule stem pentru diabet.
Am spus și în emisiunea Corneliei la Wowbiz. Îmi pare rău că am târât-o în scandalurile astea, când ea nu are nicio treabă cu lumea asta. Îmi e un pic rușine față de ea, dar e ok, e o femeie matură care înțelege că alți oameni nu au ce face cu viața lor decât să inventeze povești și pretexte pentru a se scoate pe ei din r****. S-a depășit deja o limită și la nunta prietenului meu și la evenimente și oriunde stau în preajma unei femei sunt automat cuplat cu ea, nu înțeleg chestia asta.
Sunt un bărbat singur pot să mă cuplez în orice moment cu cineva, dacă vreau, și să-mi asum treaba asta. Oamenii ar trebui să-și vadă lungul nasului și să nu mai profite de discreția mea ca bărbat. Dacă stau să povestesc ce este în curtea cealaltă...” a zis Mocanu.
Bogdan Mocanu- replică pentru Andra Volos
Replica lui Bogdan Mocanu a venit după ce Andra Volos a făcut un clip video în care le transmite un mesaj „actualelor iubite” ale lui Bogdan.
„Am șters continuarea pentru că mă luase un pic valul, de azi încolo promit că o să vedeți un Bogdan total schimbat. Dacă vreți motive și intrigi și subiecte de cancan, o să vă dau. O să muncesc și o să evoluez așa mult, încât Dan Blizerian o să-și dorească să fie prietenul meu!” a adăugat Bogdan Mocanu de la „Puterea Dragostei”.
Bogdan Mocanu și Andra Volos sunt despărțiți de ceva vreme. Cei doi s-au cunoscut în cadrul emisiunii „ Puterea Dragostei ”, s-au mutat împreună și și-au făcut planuri de viitor. În prezent, cei doi au mers pe drumuri separate.