Buzău: Accident pe DN10, după ce o maşină a lovit trei cai care au intrat brusc pe şosea
Doi bărbaţi au fost răniţi marţi dimineaţă după ce în faţa maşinii cu care se îndreptau spre Buzău au apărut trei cai, iar şoferul nu a putut evita impactul.
În urma accidentului, cei doi buzoieni din autoturism au fost răniţi, iar doi dintre cai au murit. Poliţiştii îl caută acum pe proprietarul celor trei animale pentru a-l trage la răspundere.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu, accidentul a avut loc pe DN 10, la ieşire din localitatea Sătuc spre Cândeşti.
Citeste si: O mașină de lux a ieşit de pe şosea şi a aterizat la etajul unei vile. Doi oameni au murit pe loc
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Un bărbat de 26 de ani care circula din direcţia Braşov către Buzău a surprins şi lovit doi din trei cai care au intrat brusc pe şosea. În urma impactului, cele două animale lovite de maşină au murit în timp ce şoferul şi cel care îl însoţea au fost răniţi. Cei doi bărbaţi sunt din judeţul Buzău şi făceau naveta, îndreptându se spre oraşul Buzău când s-a produs accidentul.
Citeste si: Bărbat de 42 de ani, terorizat de șoferul care l-a luat la ocazie: „M-am rugat de el să îmi dea drumul"
Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.
Poliţiştii urmează să identifice proprietarul animalelor şi să-l tragă la răspundere. Pentru că şi-a lăsat animalele nesupravegheate, el urmează să fie sancţionat conform Legii 61/1991, sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire social=ăa, a ordinii si liniştii publice.