In articol:
Sfântul Proroc Samuel este sărbătorit în biserica ortodoxă pe 20 august 2023. Creștinii îl cinstesc pe cel care a fost judecător ultim al evreilor și a fost închinat lui Dumnezeu de către părinți, la vârsta de trei ani.
Cine a fost Sfântul Proroc Samuel?
Sfântul Proroc Samuel a trăit cu 1000 de ani înainte de Întruparea Domnului și este rod al rugăciunilor părinților săi, Eclana și Ana. A fost închinat către Dumnezeu la vârsta de 3 ani, de către mama sa, Ana.
S-a născut în perioada când poporul evreu era condus de judecători și a fost ultimul judecător al evreilor.
Descoperirea s-a îâmplinit în curând, căci filistinii i-au robit pe israeliți și i-au ucis pe fiii lui Eli. După acestea, timp de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni.
Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului ca să îi predice credința.
Când a ajuns la bătrânețe, Samuel a încercat să arate poporului că Dumnezeu este, de fapt, regele lor. Sub îndrumare Dumnezeiască, Samuel îl unge rege pe David, potrivit crestinortodox.ro.
Citește și: Calendar ortodox 19 august 2023: Ce sărbătoare este sâmbăta?
Rugăciune către Sfântul Proroc Samuel
"A prorocului Tău Samuel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mânuiește sufletele noastre"
"Stih: Sfinte Prorocule Samuel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce eşti odrasla celei sterpe, Înțelepte Proroc Samuel, învrednicește sufletul meu cel sterp să odrăslească bună rodirea bunătăţilor, prin rugăciunile tale; ca să laud cu sfinţite cântări purtătoare de lumină prăznuirea ta.
Stih: Sfinte Prorocule Samuel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce a rupt pântecele Sarei de demult, rugăciunea Anei arătat a împlinit-o şi pe cea neroditoare, de roadă umplând-o cu darul, bine te-a voit pe tine, Sfinte Prorocule Samuel, ca o stea a răsări dintr-însa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Crescând cu sfinţenie sufletul tău, preafericite, în dumnezeiescul veşmânt ai strălucit cu Razele Duhului cele tainice, învăţându-te toată taina, de Dumnezeu cugetătorule şi ca un înger ai slujit lui Dumnezeu Atotţiitorului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce este ca un Fiu împreună cu Tatăl mai înainte de veci, mai pe urmă, Întrupându-Se cu adevărat, S-a făcut Fiu al tău, Preacurată, prin credinţă, făcând fii lui Dumnezeu, pe toţi cei robiţi de cumplitul luptător", potrivit doxologia.ro.
Citește și: Calendar ortodox 18 august 2023: Ce sărbătoare este vineri?