Calendar ortodox 9 iulie 2022:Ce sărbătoare este duminică?  Sfântul Pangratie este pomenit în calendarul creștin ortodox în fiecare an, la 9 iulie. Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Nemțește este prăznuită tot în această zi. Este cruce neagră în calendarul ortodox. 

Calendar ortodox 9 iulie 2022. Cine a fost Sfântul Pangratie?

Sfântul Pangratie s-a născut în Antiohia. El a ajuns împreună cu părinții săi în Ierusalim, pentru a vedea minunile săvârșite de Iisus Hristos.

Ajuns în Ierusalim, Sfântul Pangratie s-a făcut cunoscut Apostolului Petru.

Acolo, el a primit Sfântul Botez după Înălțarea Domnului. Astfel, după ce a viețuit o vreme într-o peștera, Sfântul Apostol Petru l-a hirotonit episcop al Tavromeniei (Taormina), în Sicilia.

Tot în Sicilia, Sfântul Pangratie a învins idolii si a convertit pe mulți păgâni la creștinism.

Citeste si: Sf. Ilie 2022: Ce tradiţii se respectă în această zi sfântă?

Calendar ortodox 9 iulie 2022. Ce sărbătoare este sâmbătă?

Calendar ortodox 9 iulie 2022. Ce sărbătoare este sâmbătă?

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Nemțește

Icoana Maicii Domnului de la Mânăstirea Nemțește este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România. Aceasta icoană este cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. 

Icoana sfântă datează din anul 665. Aceasta a fost pictată în Lida și a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Mai mult, tradiţia creștină spune atestă că icoana de la Mănăstirea Neamţ este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, oraş din Israel.

Citeste si: Pe ce dată începe Postul Sf. Marii în 2022?

Calendar ortodox 9 iulie 2022. Ce sărbătoare este sâmbătă?

Calendar ortodox 9 iulie 2022. Ce sărbătoare este sâmbătă?

Rugăciune către Sfântul Pangratie, pe care să o rostești în această zi sfântă

“Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Pangratie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre si sa ne implineasca dorintele.

Preacinstită piatră te cunoaşte pe tine Biserica, Sfinte Pangratie, întărindu-se pururea cu tăria cuvintelor tale. Pentru aceea, cinsteşte astăzi pomenirea ta.

Cu plugul dumnezeieştilor tale cuvinte ogorând inimile cele înţelenite mai înainte de uscăciunea relei credinţe, le-ai arătat cu adevărat roditoare prin credinţă, Mucenice Pangratie.

Întărit fiind de Duhul ai gonit duhurile cele viclene; şi cu pârghia rugăciunilor, ai surpat până la pământ capiştile idolilor, ridicând biserici, vrednicule de minuni.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele verbale cu rezultatele voturilor- antena3.ro

Părtinitor al dreptei credinţe, purtător de biruinţă te-ai arătat, Sfinţite Pangratie, în ceruri, împreună cu cei fără de trup, înainte stând. Pentru aceasta, roagă-te Domnului să ne mântuiască pe noi.

Amin!”

Calendar ortodox 2022 iulie- sărbători

Iată calendarul ortodox pentru luna iulie 2022!

1 V †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma (Post. Nu se fac nunți)
2 S Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului
3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr. Constantinopolului
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3
4 L Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
6 M Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma (Post. Nu se fac nunți)
7 J †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
8 V Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul (Post. Nu se fac nunți)
9 S †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei
10 D Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei
Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
11 L Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei
12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
13 M Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara (Post. Nu se fac nunți)
14 J Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
15 V Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei (Post. Nu se fac nunți)
16 S Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia
17 D Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei
Duminica a V-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
18 L †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
20 M †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 J Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche
22 V Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela (Post. Nu se fac nunți)
23 S Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria
24 D Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
25 L Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada
26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș)
27 M † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 J Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
29 V Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi (Post. Nu se fac nunți)
30 S Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei
31 D Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7

Citeste si: Când nu se fac nunţi în 2022?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si