Izvorul Tămăduirii 2021: Ce este bine să faci în această zi pentru a avea noroc tot anul?
Când este Izvorul Tămăduirii 2021? Vorbim despre una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox, după Paște. În fiecare an, este sărbătorit în Vinerea Luminată. Iată cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri româneşti.
Când este Izvorul Tămăduirii 2021? Mulți credincioși caută răspuns, an de an, la această întrebare. Conform calendarului ortodox 2021, Izvorul Tămăduirii este sărbătorit în fiecare an la câteva zile după Paște.
Izvorul Tămăduirii se referă la vindecarea miraculoasă a unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare să-l ducă sa se spele cu apa unui izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.
Ce se face de Izvorul Tămăduirii 2021
De Izvorul Tămăduirii 2021, se sfințesc apele. Ortodocsii merg la biserică în această zi pentru a participa la slujba de sfințire a apei, care poartă și numele de Aghiasma Mică.
După ce preotul sfințeste apa printr-o procesiune, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: “Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvantează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Conform tradiției, scopul agheasmei este de a alunga duhurile rele.
„Pe Fântâna cea pururea nesecată și înviorătoare, pe Dumnezeiescul Izvor din care țâșnesc șuvoaie de apă, într-un glas să lăudăm! Cei ce îi cerem darul. Că în fiecare zi curge. Și arată tămăduirile ca pe curgerile râurilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credință din Izvor putere neîmpuținată și cu adevărat fără de moarte. Care rourează arătat inimile celor binecredincioși.
Și cu buzele să rostim: Tu ești mângâierea credincioșilor.
Din izvorul tau cel nesecat, ceea ce esti de Dumnezeu daruita, imi daruiesti mie, izvorand pururea, curgerile harului tau mai presus de cuvant. Caci ca ceea ce ai nascut mai presus de cuget pe Cuvantul, te rog sa ma rourezi cu darul tau, ca sa graiesc tie: Bucura-te, apa izbavitoare! Scoateti, bolnavilor, din izvor tamaduiri! Ca Preacurata face sa curga, din izvorul cel dumnezeiesc, indulcirea cea
adevarata, izvorand cu adevarat torentul desfatarii. Pentru aceasta sa ne adapam cu totii, cu credinta, din suvoaiele cele imbelsugate. Din vapaia durerilor scoti pe cei ce alearga la tine, curata, rourandu-i cu ape din izvorul cel minu-nat; ca de ulcer se izbaveste omul si de pelagra, iar pe lepros il vindeci si carbunele l-ai stins. Dumnezeiasca si sfanta apa izvoraste izvorul tau, Fecioara. Caci curgerea idropicilor o opreste degrab cu dumnezeiasca chemare a harului.
Izvorul Tămăduirii 2021. Pentru aceasta te cinstim, Izvorule, in veci. Sa laudam toti, cu intelepciune, apa cea sfanta si de viata izvoratoare; ca pornirea nadufului pe loc o opreste si libera o face spre rasuflare. O! minunile tale, Curata Nascatoare de Dumnezeu! Apa izvorului tau covarseste toate apele, Fecioara curata, daruind, la vedere, izbavire de boli cumplite si sufletelor toata taria, ca una ce se varsa mai presus de fire. Cei ce cautati sanatate, alergati la izvor! Caci Curata Fecioara salasluieste in apa. Salta si te bucura, multime a credinciosilor, precum se cuvine, ca vei avea in sfantul locas implinirea cererilor. Inaltatu-s-a mai presus de ceruri apa izvorului tau si cu curgerile ei a strabatut adancurile pamantului; aceasta este ambrozie a sufletului, nectar al credinciosilor, mierea cea din piatra si impartasirea de mana.”