Când vine vara în Romania? Cum arată prognoza meteo pentru perioada următoare
Din păcate, anul 2021 va avea o vară mai întârziată, spre deosebire de anii precedenți. Toată luna iunie va fi ploioasă, însă vor fi și zile caniculare. Află când vine cu adevărat vara în România.
Luna iunie a anului 2021 a fost și va fi una extrem de ploioasă, mai puțin în regiunile de sud-est, în ultima săptămână a lunii care va aduce primul val de încălzire a vremii.
Astfel, în intervalul 21-28 iunie 2021, temperatura medie a aerului va depăși valorile normale pentru această perioadă, fenomenul resimțindu-se cel mai mult în extremitatea de vest a țării.
Ploile ne vor da pace câteva zile, ANM anunțând că, în jumătatea vestică a țării, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Cum va fi vremea în perioada 28.06.2021 – 05.07.2021
Procesul de încălzire va continua și în primele zile din luna iulie. În afara regiunilor sud-estice, valorile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele considerate normale pentru această perioadă, în special în extremitatea de vest a ţării, unde abaterea faţă de mediile săptămânale va fi mai accentuată.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat în cadrul unei emisiuni TV, faptul că este de așteptat ca vremea să continue să fie caldă și fără precipitații până în jurul datei de 19 iulie.