In articol:
- Această lege care prevede extinderea categoriilor de persoane care au acest beneficiu a fost promulgată, luni de președintele Klaus Iohannis
- Locuitorii din următoarele zone vor ieși mai devreme la pensie:
Această lege care prevede extinderea categoriilor de persoane care au acest beneficiu a fost promulgată, luni de președintele Klaus Iohannis
Pe listă au fost introduși și locuitorii a încă 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.
Conform actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan,
Locuitorii din următoarele zone vor ieși mai devreme la pensie:
Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;
Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;
Băiţa din judeţul Bihor
Bacău şi Oneşti din judeţul
Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud
Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov
Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin
Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;
Năvodari din judeţul Constanţa
Baraolt din judeţul Covasna
Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa
Galaţi din judeţul Galaţi
Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;
Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior,
Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:
Săvineşti din judeţul Neamţ;
Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;
Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;
Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;
Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;
Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.
Citeste si: Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi- wowbiz.ro
Citeste si: VIDEO- Mărginimea Sibiului se pregătește de sărbători cu beculețe noi