Cristian Andrei, psiholog: „Cu siguranță nu îți dai seama când se întâmplă un proces de asimilare, adică celălalt se obișnuiește cu tine și tu te obișnuiești cu celălalt. Puțină lume știe că atunci când ai prima întâlnire îți bate inima foarte repede, nu de dragoste ci pentru că te întâlnești cu un necunoscut sau o necunoscută. Nu știi ce reacție va avea, dacă te refuză, dacă faci o impresie bună sau nu dacă o să faci față întregii confruntări.

Și atunci bineînțeles că ai emoții. După a 15-a confruntare cu persoana mai ai emoția asta? Se mai obișnuiește organismul și atunci unul dintre mecanismele de aplatizare este această simplă asimilare a celuilalt. Ea ajunge chiar până la a spune: eu știu ce va face mâine la ora 16:30, asta pentru că îi cunoști programul celuilalt, cunoști ce tendințe are, ce tabieturi are și ajungi să nu mai consideri un om interesant. Uneori cu cât a fost mai înflăcărată dragostea, cu atât mai plictisitoare poate părea conviețuirea pentru că în conviețuire nu mai faci lucrurile pe care le făceai în perioada de curtare. Nu mai există atâtea călătorii, nu se mai întoarce fiecare acasă la el să se refacă, să povestească, să redevină cine a fost. Poți să te apuci să-i reproșezi, în schimb ai putea să-i facilitezi unele succese și în momentul în care se simte bine că a avut un succes s-ar putea să i se reactiveze creativitatea și să fii tu beneficiarul.
Pe scurt, o femeie poate să facă acest lucru cu bărbatul ei, să-l încurajeze, să iasă niște lucruri măcar la pescuit, dar și un bărbat poate să facă în așa fel încât partenera lui să aibă noi oportunități de a fi frumoasă sau de a fi mulțumită de ea. Atunci se reactivează creativitatea acelei persoane.”

Ilinca Obădescu-Gruia: „Am putea avea împreună activități noi. Este o idee bună?”

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Cristian Andrei, psiholog: „Ideea asta că hai să mai scornim ceva, mergem în vacanță sau ne apucăm amândoi de dans, nu prea sunt adeptul unor astfel de invenții. De ce? Pentru că în felul acesta știm împreună ce am vrut și nu ne surprinde cu nimic niciuna dintre acțiuni. Mult mai interesant este dacă reușim să facem mic pas înapoi, în sensul de a crea puțin mister și pe fondul acestui minister să facem ceva nou cu propria persoană.”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si