Catalin Cazacu, victorie uriasa la revenirea in circuitul de motociclism, dupa intoarcerea de la Exatlon! A baut sampanie cu Draghia, Kirita si compania si-au strigat in cor: "Vulturii, vulturii"
Catalin Cazacu s-a impus clar la prima cursa moto dupa revenirea de la Exatlon.
Catalin Cazacu s-a impus in urma cu cateva minute la Adancata, in cea de-a doua etapa a MotoRC (Motorcycle Racing Championship) insa la prima cursa a sa din acest an. „Vulturul de la Exatlon” a inregistrat un timp de 25:12.384, cu 8.465 secunde mai bun decat ocupantul locului 2, Ionut Mistode si cu 20.074 fata de locul 3, Adrian Rus.
Cazacu a avut parte de suporteri de lux pe circuitul de la Adancata, fiind incurajat de colegii lui de la Exatlon.
Vladimir Draghia, Giani Kirita, Diana Bulimar, Alex Nedelcu sau Stefan Floroaica au fost alaturi de Catalin in prima lui cursa dupa ce s-a intors din Dominicana. De asemenea, printre sustinatorii campionului s-a aflat si Corina Diaconescu, producator al show-ului Exatlon Romania.
Cazacu a marturisit ca a avut emotii mari pentru ca nu se simtea bine pus la punct cu pregatirea fizica.
Chiar si asa, la calficarile de ieri, el a ocupat primul loc, qasigurandu-si plecarea din pole-position. Cursa de azi a fost dominata clar de Catalin Cazacu, el impunandu-se clar si marcandu-si practic in stil de mare campion revenirea in Campionatul National de Motociclism.
Cum era de asteptat, Cazacu nu a scapat de glumele colegilor lui. Giani Kirita i-a tinut umbrela inainte de plecare, spunand ca a venit special de la Bucuresti pentru a indeplini aceasta misiune.
Draghia s-a distrat pe seama „curcanilor” Stefan si Alex, despre care a spus ca ar fi incercat sa-l saboteze pe Cazacu, turnandu-i ulei pe pista pentru a cadea cu motorul. La final, toata gasca a ciocnit un pahar cu sampanie in cinstea performantei realizate de Catalin Cazacu si au cantat in cor: "Vulturii, vulturii".