Iată câte persoane s-au vaccinat în campania 2022-2023, dar și ce trebuie să știi înainte de imunizare!

Câte persoane s-au vaccinat antigripal până în prezent în campania 2022-2023

De la începutul sezonului, nu a fost comunicat niciun deces de la această boală respiratorie. De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat că până la data de 27 noiembrie 2022 au fost vaccinate antigripal 1.320.623

de persoane.

Potrivit Ordinului MS nr. 3.262/2022 este precizat că ” pentru a furniza serviciul de vaccinare împotriva gripei sezoniere, în farmaciile comunitare autorizate se pot administra vaccinurile destinate populației eligibile”. Așadar, românii se pot vaccina antigripal și în farmacii, nu doar la medicul de familie.

Ce trebuie să știi dacă vrei să te imunizezi împotriva gripei

Dacă vrei să te protejezi de gripă este indicat să faci vaccinul antigripal.

Vaccinul împotriva virusurilor gripale este recomandat tututor persoanelor începând cu vârsta de 6 luni. Chiar dacă sunt anumite persoane care au risc crescut de îmbolnăvire, precum gravidele, copiii sau cei cu boli cronice, nu înseamnă că cei care se știu sănătoși nu sunt expuși și nu ar trebui să se vaccineze.

Potrivit specialiștilor, sezonul gripei durează în fiecare an din octombrie până în luna mai.

Indicat este să te vaccinezi din timp, adică înainte de debutul sezonului de gripă pentru ca organismul să aibă timp să producă anticorpii care să se lupte cu boala, mai ales că este nevoie de o perioadă de aproximativ două săptămâni pentru acest proces. Totuși, imunizarea se poate face și în timpul sezonului de gripă.

Odată cu vaccinarea, corpul va dezvolta bariere împotriva virusului gripal. Astfel, persoana care s-a vaccinat va deveni protejată în fața gripei atunci când aceasta începe să se răspândească în comunitatea din care face pare.

Chiar dacă ai făcut vaccin antigripal nu înseamnă că nu te poți îmbolnăvi. Forma gripei la persoanele vaccinate poate fi una mai ușoară, iar șansele apariției unor complicații vor fi mai scăzute.

Citește și: Erori la testarea COVID-19 în Marea Britanie. Mai mulți pacienți au fost puși în pericol

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Capacitatea unui vaccin antigripal de a te proteja împotriva bolii depinde de mai mulți factori precum vârstă, starea de sănătate și asemănările dintre virusurile gripale folosite în realizarea vaccinului și formele virusurilor care circulă în comunități.

Trebuie să te vaccinezi împotriva gripei dacă suferi de afecțiuni precum:

- diabet;

- astm;

- boli cardiovasculare;

- boli renale;

- boli pulmonare;

- HIV;

Un alt mit care circulă este acela că femeile însărcinate nu trebuie să facă vaccinul antigripal! Dimpotrivă, gravidele ar trebui să se vaccineze pentru a se proteja și pentru a proteja și fătul de gripă și alte complicații! Vaccinul antigripal nu pune în pericol nici gravida, nici bebelușul. Gripa în timpul sarcinii poate declanșa la gravidă o serie de complicații, dar și avort, naștere prematură sau probleme de greutate la bebeluș.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Dacă viitoarea mămică se va vaccina împotriva gripei, imunizarea îl va proteja pe bebeluș în timpul sarcinii și apoi, după naștere. Anticorpii vor ajunge la cel mic prin intermediul placentei și vor acționa timp de mai multe luni și după naștere.

Vaccinul antigripal se poate face simultan cu vaccinul anti-COVID?

Pacienții care merg la medicul de familie pentru a se imuniza contra gripei pot face în același timp și vaccinul anti-COVID cu serul bivalent, recomandă medicii infecționiști. Reacțiile adverse după vaccinare nu sunt diferite.

Nu există nicio contraindicație sau vreo motivație pentru care vaccinul gripal nu ar trebui făcut împreună cu vaccinul anti-COVID, explică dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” din București. „Și, în plus, trebuie să vă gândiți la faptul că este mult mai ușor în momentul în care pacientul merge la medicul de familie și i se administrează să fie făcute amândouă. Dacă vorbim însă de un centru de vaccinare pentru vaccinul împotriva SARS-CoV-2, nu vom găsi și vaccin antigripal în același loc. Cred că, în practică, pacientul se va duce la centrul de vaccinare și va face vaccinul împotriva SARS-CV-2, și la medicul de familie, pe cel gripal. Dacă le-ar găsi pe amândouă, ar fi mai ușor pentru că s-ar deplasa o singură dată și medicul le-ar putea rezolva pe amândouă ”, a adăugat dr. Marinescu.

Aceeași recomandare de covaccinare vine și de la prof.dr. Emilian Popovici, medic epidemiolog, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie. Universitarul subliniază că „studiile clinice arată că nu există nicio incompatibilitate între aceste două vaccinuri astfel încât ele se pot administra chiar și în aceeași zi, dar de preferință în două locuri anatomice diferite. Spre exemplu, unul în brațul drept și celălalt în brațul stâng ”.

Ultima statistică a INSP, arată că, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS – infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 96.996, cu aproape 20.000 mai multe decât în săptămâna precedentă și cu 45.180 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și: Peste 3.700 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii și pneumonii, în Galați

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si