In articol:
Cifrele înregistrate de Agenția Națională de Transplant (ANT) de la începutul acestui an sunt fantastice și demonstrează că pentru a salva vieți, nu trebuie decât să vrei. Chirurgul Radu Zamfir, supranumit și eroul din Apuseni după tragicul accident aviatic din 2014 în care și-au pierdut viață pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion, a preluat conducerea ANT în martie, anul acesta.
Concret, potrivit datelor oficiale ale Agenției Naționale de Transplant, de la începutul lui 2019 au fost declarați 78 de potențiali donatori de organe aflați în moarte cerebrală. Dintre aceștia, 31 au devenit donatori reali (n.r. organele recoltate de la aceștia au salvat viețile pacienților aflați pe listele de așteptare ale Registrului Național de Transplant).
Și pentru că sunt guri rele pe piață care lanseaza adesea mesaje ale urii, acuzand, printre altele, si faptul că România nu se implică în Eurotransplant (n.r. un protocol european prin care un pacient român, spre exemplu, poate beneficia de transplant în străinătate.
Câte vieți a salvat dr. Radu Zamfir de când este directorul ANT! In 3 luni: 27 de donatori reali
Radu Zamfir a reușit în doar 3 luni să miște lucrurile la nivelul transplantului în România.
În tot anul 2018 au existat doar 65 de donatori reali. Iar dacă este să comparam concret mandatele ultimilor doi directori ai ANT, fosta directoare a agenției, Anca Baculea, a reușit, în mandatul ei din 5 iulie 2018 și până în 5 martie 2019, deci 7 luni, să obțină un număr de 35 de donatori reali. Prin comparație, în 3 luni de mandat, din 5 martie 2019, data instalării chirurgului Radu Zamfir în fruntea ANT și până în prezent, au existat deja cel puțin 27 de donatori reali (este posibil că numărul “la zi” să contina2-3 donatori reali în plus). Cifrele vorbesc de la sine, clar și concret, în detrimentul celor care arată cu degetul activitatea Agenției Naționale de Transplant.
Dincolo de toate acestea, nimeni nu trebuie sa treacă cu vederea conștientizarea populației asupra importanței actului de donare! Românii trebuie să înțeleagă că un organ donat va salva cel puțin o viață, iar cei dragi, pentru care, din păcate medicina nu mai poate face nimic, vor continua să trăiască într-un alt trup, printr-un acord de donare.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro