Câți bani câștigă soția lui Dan Barna! Candidatul la Președinție a șters suma din declarația de avere, însă nevasta lui a făcut-o publică: 4.500 de euro
Dan Barna, candidatul Alianței USR-PLUS la Președinția României, a tăiat din declarația de avere depusă la BEC, suma reprezentând salariul soției sale.
Olguța Totolici este soția lui Dan Barna, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale de luna viitoare. Despre nevasta lui Dan Barna s-a vorbit puțin, iar atunci a fost în contextul în care Olguța Totolici este angajată a aceleiași companii ca și soțul Vioricăi Dăncilă.
Recent, într-un interviu pentru Republica, soția lui Dan Barna a spus că îl cunoaște pe Cristinel Dăncilă, soțul Vioricăi Dăncilă, candidata PSD la funcția de președinte al țării: ”L-am cunoscut la întâlnirile de management, dar nu lucrăm împreună.”
Olguța Totolici este acum din nou în atenția publică, prin prisma soțului ei. În dreptul numelui soției sale, Dan Barna a trecut doar că lucrează la Petrom, fără a scrie și suma câștigată de aceasta, mizând pe faptul că salariile sunt confidențiale în companiile private.
Soția lui Dan Barna lucrează de 10 ani la OMV Petrom
Soția lui Dan Barna este absolventă a Facultății de Drept București, aceeași facultate pe care a terminat-o și soțul ei, a aprofundat domeniul juridic în cadrul Universității de la Sorbona, a urmat două mastere, dintre care unul la Paris, are doctoratul în dreptul muncii la Universitatea Titulescu și un MBA la Universitatea din Hull.
Olguța Totolici lucrează la OMV Petrom de 10 ani, unde mai întâi a înființat Departamentul Juridic de Legislația Muncii, iar de 5 ani este managerul Departamentului Juridic de Litigii de Muncă, echipă pe care a preluat-o cu peste 50 de persoane în componență și cu un buget de peste 4 milioane de euro.
Până la urmă, în interviul pentru Republica, Olguța Totolici a mărturisit și câți bani câștigă.
”De ce să nu îți spun? Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că sunt bani munciți, responsabilitate uriașă, zeci de milioane de euro în joc.” Răspunsul este: „aproximativ 4500 de euro”. „Aproximativ”, pentru că într-o funcție ca a ei are și bonusuri dacă se ating anumite obiective, deci suma poate varia.