Prăjiturile cu marijuana aduse la petrecerea de la Râmnicu Vâlcea în urma căreia 15 invitaţi au ajuns la spital au costat 750 de lei, iar cel care le-a adus a spus că a ales acest cadou pentru că nu a avut bani pentru a cumpăra sărbătoritului un parfum. Negresele cu droguri au fost prezentate drept „bunătăţi din Olanda” şi servite de către sărbătorit, care a mâncat el însuşi, împreună cu soţia sa din ele.
„Situaţia de fapt reţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu puterea suspiciunii rezonabile din analiza probelor conduce la concluzia că nu este clar că inculpatul a avut iniţiativa „oferirii unei seri de neuitat” -aşa cum declară- martorului C dar apare posibilitatea rezonabilă că acesta şi soţia sa să cunoască cel puţin la momentul primirii compoziţia prăjiturilor prin referirea la Olanda”, se arată în documentele instanţei de judecată.
Ce au anunțat autoritățile
Magistraţii Tribunalului Vâlcea, care au refuzat emiterea unui mandat de arestare preventivă, în schimb, au dispus arestarea la domiciliu a lui Dumitru Cojcari, bărbatul care a dus prăjituri cu marijuana la o petrecere organizată cu ocazia zilei de naştere a unui bărbat cu Râmnicu Vâlcea, consideră că unele aspecte ale anchetei nu clarifică faptul că vina pentru ceea ce s-a întâmplat aparţine exclusiv antrenorului de fitness.
Citește și: VIDEO- Jandarm bătut în plină stradă la Horezu, după o șicanare în trafic
Din documentele aflate la dosarul de la Tribunalul Vâlcea reiese că bărbatul a recunoscut că a dus prăjituri cu marijuana la petrecerea unui om de afaceri ţinută la hotelul Ramada Râmnicu Vâlcea. El şi-a explicat decizia de a oferi sărbătoritului prăjituri cu droguri susţinând că a vrut să îi cumpere un parfum, dar nu a avut suficienţi bani pentru acest cadou astfel că a apelat la cadoul care a băgat în spital 15 invitaţi.
Cu toate acestea, Dumitru Cojocari susţine că a dat 750 de lei pe drogurile pe care le-a folosit ca ingredient pentru negresele oferite drept cadou.
„Inculpatul justifică faptul că acesta era cadoul pe care dorea să il facă organizatorului petrecerii, pentru că un parfum, la care se gândise în prealabil, i-ar fi depăşit bugetul. Aceste prăjituri erau de tip brownies, inculpatul susţinând că le-a preparat chiar el acasă cu marijuana cumpărată de la o persoană necunoscută, prin intermediari.
Preţul achiziţiei a fost de 750 de lei, potrivit declaraţiei sale, astfel încât justificarea acestui cadou neobişnuit pe lipsa încadrării în buget a unui parfum al cărui preţ ar fi similar, nu poate fi reţinută”, se arată în documentele Tribunalului Vâlcea.
Citește și: El este antrenorul de fitness care a pus substanțe interzise în prăjituri. Ce măsuri au luat autoritățile
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Încheierea de şedinţă a instanţei reţine că Dumitru Cojocari a ajuns la petrecerea de la hotel la ora 19:11, la o oră şi 11 minute după începerea petrecerii. Hotelul a asigurat mâncarea, iar candy barul a fost adus de sărbătoritul care a împlinit 50 de ani.
Dumitru Cojocari i-a dat sărbătoritului cutia cu negrese care conţineau marijuana, sărbătoritul consumând el însuşi din ele, oferind şi soţiei sale şi plimbându-se cu cutia printre invitaţi.
„Din declaraţiile martorilor, se reţine că sărbătoritul C G a primit cutia cu prăjituri şi i-a servit pe mai mulţi invitaţi din ea. Astfel, din planşele foto de la fila-, reiese că martorul denunţător servea din cutie invitaţii. M P confirmă înregistrarea în sensul că acea cutie era „plimbată” printre invitaţi, aspect confirmat şi de martor în depoziţia sa.
Ceea ce este de subliniat este că martorul a declarat că nu a fost interesat să întrebe ce conţin prăjiturile. Cu toate acestea, martorii …………… (filele- şi-) au relatat că l-au întrebat pe martorul C. ce reprezintă acestea( martora fiind foarte atenta la mâncare), iar martorul denunţător a spus textual că sunt produse olandeze. De subliniat că cei doi martori sunt- martorului C, organizatorul petrecerii, şi ai soţiei sale. Prin urmare expunerile martorului C în sensul că nu cunoştea ce conţin aceste prăjituri nu pot fi primite în cauza de faţă şi în limitele specificului ei. Împrejurarea că acestea ar proveni din Olanda este contrară atitudinii de necunoaştere exprimată prin declaraţie şi determină reţinerea supoziţiei rezonabile că, prin referire la această ţară în lipsa oricărei legături contextuale şi având în vedere aspectul notoriu de legalitate a consumului unor substanţe în Olanda că acesta a cunoscut compoziţia acestor dulciuri”, se arată în documentele instanţei.
Constatarea este făcută în contextul în care sărbătoritul a depus plângere penală după incidentele produse la petrecerea sa.
În plus, conform instanţei, din declaraţia inculpatului reiese că acesta l-a avertizat pe martorul denunţător că cine doreşte să nu consume decât „una sau maxim doua”.
Citește și: VIDEO| Prăjituri cu marijuana vândute la un restaurant din Râmnicu Vâlcea. Procurorii DIICOT au preluat ancheta
Aceleaşi documente arată de asemenea că prăjiturile cu marijuana au fost prezentate invitaţilor drept „prăjituri de casă din Olanda” sau „bunătăţi olandeze”, cutia fiind „plimbată” printre invitaţi.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„Situaţia de fapt reţinută de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu puterea suspiciunii rezonabile din analiza probelor conduce la concluzia că nu este clar că inculpatul a avut iniţiativa „oferirii unei seri de neuitat” -aşa cum declară- martorului C dar apare posibilitatea rezonabilă că acesta şi soţia sa să cunoască cel puţin la momentul primirii compoziţia prăjiturilor prin referirea la Olanda ca provenienţă, deşi nici inculpatul şi nici aceşti doi martori nu declară nimic în legătură cu o achiziţie sau la această ţară. Cu toate acestea, implicarea inculpatului în comiterea faptei constând în aducerea în local a cutiei conţinând prăjituri cu marijuana va fi reţinută în prezenta cauză în limitele arătate, fiind singurul vizat de propunerea parchetului, neefectuându-se cercetări cu privire la alte persoane”, mai reţin judecătorii Tribunalului Vâlcea.
Citește și: Un instructor de fitness este cel a vândut prăjiturile cu marijuana tinerilor din Râmnicu Vâlcea. Dumitru Cojocari a fost arestat la domiciliu după ce 16 persoane au ajuns la spital
Conform încheierii de şedinţă, primul căruia i s-a făcut rău a fost un prieten al sărbătoritului. În cazul acesta, analizele au relevat prezenţa urmelor de marijuana în urină, dar şi a unor substanţe opioide. Pentru ceilalţi invitaţi ajunşi la spital, analizele au fost pozitive la THC – canabis.