Un bunic în vârstă de 74 de ani din județul Iași a fost acuzat de agresiune sexuală și pedofilie și a fost trimis în judecată, după ce și-a abuzat nepoata vitregă și minoră, în vârstă de doar 11 ani. 

În plus, bărbatul a agresat sexual  mai multe animale, printre care găini, un câine, un porc și calul vecinilor.

Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a scos la iveală amănunte șocante despre bărbatul de 74 de ani, pedofil și zoofil.

Bătrânul ar fi încercat de mai multe ori să-și violeze nepoata. Deși mama fetei a încercat să scoată la lumină cazul acesta și a făcut plângere la poliție încă de la prima faptă din 2019, bătrânul a fost arestat abia 3 ani mai târziu, după ce a fost prins agresând sexual o găină.

Citeste si: VIDEO- Gemenii pedofili din Timișoara au fost trimiși în judecată

„Dacă spui, îți tai capul”

La data de 6 mai 2019 o femeie din comuna Popricani din județul Iași făcea plângere la poliție, explicând că tatăl său vitreg a încercat să îi violeze fiica în vârstă de 11 ani. 

„În jurul orei 12.00, minora, având la acea dată vârsta de 11 ani, se juca prin curte, moment în care a fost strigată de către inculpatul H.P.,

care a chemat-o pe aceasta în anexa în care locuieşte, spunându-i că vrea să îi dea mai multe mărgele, minora conformându-se. Ajunsă în camera inculpatului, acesta a sărutat-o pe minoră în zona gurii, după care i-a pus ambele mâini pe fund, minora speriindu-se şi părăsind în grabă incinta. După ce minora a ieşit din anexa în care locuia inculpatul, s-a întâlnit cu bunica sa, care a remarcat faptul că aceasta părea speriată”,
descriu procurorii în rechizitoriu. 

La data de 18 iulie 2022, mama fetei a sesizat din nou Poliția, însă victima împlinise 14 ani, dar acuzatul era același.

Citeste si: O elevă de 16 ani a fost agresată sexual de un preot profesor în timpul orelor de curs. A fost deschis un dosar penal

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

„A pătruns peste nepoata sa,(...), de 14 ani, în camera în care aceasta se afla, a sărutat-o pe gât şi pe ureche, a pipăit-o în zona fundului și a încercat să îi dea pantalonii jos, nereușind acest lucru. Minora a început să-l împingă pe H.P. pentru a-l scoate afară din cameră, acesta se împotrivea, moment în care minora i-a spus că o va suna pe mama sa, reuşind într-un final să iasă din casă, fiind urmată de către H.P., care s-a dus în anexa în care locuieşte. În timp ce minora îl împingea pe inculpatul H.P. pentru a-l scoate din cameră, acesta a amenințat-o, spunându-i să nu zică nimănui despre cele întâmplate, pentru că îi va tăia capul atât ei, cât și bunicii sale, H.M.”, se arată în rechizitoriu.

În continuare, bărbatul are aceleași porniri animalice și nu este genul care să se dea bătut, nici pe departe! Bătrânul a încercat să cumpere cu 5 lei o partidă de sex cu minora.

Potrivit rechizitoriului, în urma evaluării psihologice a minorei, reprezentantul DGASPC a concluzionat faptul că sunt evidențiate elemente specifice abuzului sau traumei psihice la un nivel mediu, minora raportându-se matur și real asupra evenimentelor prezentate, fără a exista elemente de fațadă. Totodată, există suspiciunea rezonabilă că persoana vătămată a fost victima abuzurilor sexuale din partea numitului H.P.

Bătrânul a recurs chiar și la amenințări, atenționând-o pe minoră că dacă va spune ceva, îi va tăia capul.

Citeste si: Trump, dat în judecată de o fostă jurnalistă pentru că ar fi abuzat-o sexual

Bătrânul este acuzat de zoofilie

Mai mulți vecini au declarat că bătrânul Petru H. avea un comportament într-adevăr bizar, acesta fiind acuzat și de zoofilie. Unul dintre aceștia și-a adus aminte în timpul audierilor că, în urmă cu 5 ani, l-ar fi surprins pe bărbat în timp ce încerca să întrețină relații sexuale cu iapa altui vecin. Totuși, asta nu e tot! Soția acuzatului de pedofilie și viol a completat cu detalii absolut șocante:

„L-a surprins de mai multe ori pe soțul său în timp ce încerca să întrețină relații sexuale cu un câine, cu găinile din curtea locuinței și cu un porc. Aceasta a mai declarat faptul că l-a surprins pe soțul său în poiată în timp ce încerca să întrețină relații sexuale cu o găină, spunând că din această cauză i-au murit, în timp, mai multe găini”.

La audieri, inculpatul a recunoscut aproape toate faptele de care este acuzat. Acesta a povestit cum a încercat de mai multe ori să își violeze nepoata, cum a vrut să cumpere servicii sexuale de la aceasta cu 5 lei, chiar și cum a întreținut raporturi sexuale cu animalele din gospodărie.

„H.P. a mai declarat că de mulţi ani soţia sa nu mai doreşte să întreţină relaţii sexuale cu el, că are un apetit sexual ridicat, iar când consumă băuturi alcoolice   îi vine să facă sex, motiv pentru care a comis faptele pentru care este cercetat”.

Citeste si: Tânără din Timișoara, abuzată în toiul nopții. Femeia a fost amenințată că va fi aruncată în Bega dacă va încerca să se opună

Găina a fost examinată de USAMV

„Astfel, în data de 3.08.2022, inculpatul H.P. a luat o găină din poiată, pe care a dus-o în camera sa, unde a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, după care a scos-o din incintă, fiind surprins de către martora(...), care l-a văzut pe acesta cum a scos din casă o găină, iar pe geam, l-a văzut cum îşi ridica pantalonii. În acel moment, martora a strigat la el, iar H.P. a început să se bâlbâie, spunându-i «dacă crezi că am făcut ceva cu găina, de ce nu ai venit să mă prinzi în fapt?». După acestea, martora a făcut o poză cu partea din spate a găinii, observându-se că aceasta prezenta leziuni”.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre starea ei de sănătate? „Întotdeauna există riscul să reapară.”- kfetele.ro

Citeste si: Suma colosală încasată de România la EURO 2024. Care sunt echipele de club din România care vor primi bani de la UEFA- radioimpuls.ro

Găina a fost dusă la Biroul Pentru Protecția Animalelor și la USAMV Iaşi pentru expertiză. Din analize a reieșit faptul că pasărea fusese, într-adevăr, victima unui viol. Pe 5 august a fost întocmit un raport medico-legal în cazul găinii.

Citeste si: VIDEO- Un bărbat s-a filmat în timp ce agresa sexual fata pe care o avea în plasament

Inculpatul a dat vina pe soție

Bărbatul a declarat că este foarte activ sexual, iar de ani întregi soția sa tot refuză să-i satisfacă dorințele sexuale. Așadar, singurele partenere disponibile pe care le-a găsit bunicul au fost animalele nu numai din curtea sa, dar și din curțile vecinilor săi. Acesta a mai explicat că atunci când era băut nu se putea abține.

Acuzatul a fost supus unei expertize psihiatrice, care nu a fost încă finalizată. Până acum, acesta a fost internat de două ori la Spitalul de Psihiatrie  Socola.

La data de 28 septembrie, inculpatul a fost trimis în judecată. Măsura arestului preventiv a expirat pe 8 octombrie, dar a fost prelungită.

Citeste si: Parlamentul a adoptat legea. Câți ani de închisoare vor face cei care ucid sau schingiuiesc animalele


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si