In articol:
- Cum a ajuns Regele Carol al II-lea pe tronul țării noastre
- Ce a însemnat Regele Carol al II-lea pentru România
Carol al II-lea al României (n. , Sinaia, Prahova, România – d. Estoril, Lisboa, Portugalia) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940.
Cum a ajuns Regele Carol al II-lea pe tronul țării noastre
Partizanii reîntoarcerii lui Carol pe tron așteptau momentul oportun. Iar acesta a răsărit la începutul verii anului 1930. Carol, fără niciun plan clar, pleacă spre România de la Paris cu un automobil (Matthieu Boisdron, op. cit. p. 38), cu destinația München, de unde ia avionul, aterizează la Cluj, de unde ia alt avion, iar mai apoi ajunge la aeroportul Băneasa, pe 6 iunie. Într-o mașină Carol sosește la Palatul Cotroceni, unde este întâmpinat de Principele Nicolae.
Vestea că s-a întors a bulversat mediile politice. La Cotroceni se fac negocieri toată noaptea dintre 6-7 iunie, între Iuliu Maniu, prim-ministru în aceea perioadă, și Carol. Maniu îi amintește condițiile venirii sale, care nu includeau, pe de altă parte, reîntoarcerea sa pe tron. El trebuia să fie membru al Regenței și, mai ales, să găsească o reconciliere cu principesa-mamă Elena și, de asemenea, să nu o aducă în țară pe Elena Lupescu.
Carol, susținut de armată, face propriul lui joc. Iar printre politicieni, ca și în Regență, e dezbinare. Țărăniștii cred că vor avea un sprijin politic de la rege și că îi vor înlocui pe liberali din grațiile Curții Regale. Carol a promis, a dat asigurări, s-a angajat.
Astfel Carol își detronează propriul fiu și devine rege pe 8 iunie 1930.
Citeste si: Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia- kanald.ro
S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.
Citeste si: 24 ianuarie. Unirea Principatelor- Ziua Unirii// Sărbătoare pentru toți românii
În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ion I.C. Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors, în 1930, în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu.
De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor '30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).
Ce a însemnat Regele Carol al II-lea pentru România
Carol al II-lea a capitalizat toate avantajele de care dispunea şi s-a impus în faţa tuturor oponenţilor săi politici, inaugurând o nouă epocă politică în viaşa Regatului României.
Ţara avea să intre pe drumul către regimul totalitar de sorginte regală, suveranul subrezind partidele politice interne, urmând cu conştiinciozitate vechiul principiu divide et impera. Cu toate acestea, momentul restauraţiei şi a modului în care s-au desfăşurat ostilităţile în anii 30 poate fi înţeles numai în raport cu întregul film al evenimentelor istorice care au dus la îndepărtarea lui Carol al II-lea de la succesiunea tronului.
Domnia lui Carol al II-lea, urmaşul iluştrilor monarhi germani ai României, a marcat a doua jumătate a perioadei interbelice româneşti. Fiu al lui Ferdinand I, monarhul rămas în istorie drept ”Întregitorul”, Carol al II-lea a fost un rege controversat. Perioada domniei sale este considerată de numeroşi istorici drept cea mai slabă şi nefastă din întreaga istorie a monarhiei româneşti.
Citeste si: 24 ianuarie. Mica Unire 2020. Unirea Principatelor Române. Ziua Unirii