Pe 15 ianuarie 2025, Calendarul Ortodox îl prăznuiește pe Sfântul Pavel Tebeul, considerat primul ascet care s-a retras în „cele mai dinauntru ale pustiei”. Este, de asemenea, cunoscut drept primul eremit sau pustnic din istoria monahismului, un model de viețuire în rugăciune, smerenie și ascultare de Dumnezeu.
Viața Sfântului Pavel Tebeul
Sfântul Pavel Tebeul a trăit în secolul al III-lea, într-o perioadă de mari persecuții împotriva creștinilor, sub împăratul Deciu.
După ce cumnatul său a încercat să-l denunțe pentru a-i lua averea, Sfântul Pavel s-a retras în pustie pentru a-și salva viața și a se dedica întru totul lui Dumnezeu.
Potrivit tradiției, Sfântul Pavel a petrecut 70 de ani în rugăciune și contemplație, departe de lume, fiind hrănit zilnic de un corb care îi aducea o jumătate de pâine. Viața și sfințenia sa au fost descoperite datorită întâlnirii cu Sfântul Antonie cel Mare, un alt mare ascet și întemeietor al monahismului.
Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Antonie, după cinci ani de rugăciune, că există un pustnic mai desăvârșit decât el, trăind în adâncurile pustiului. În căutarea acestuia, Antonie l-a găsit pe Sfântul Pavel Tebeul.
Întâlnirea dintre cei doi este încărcată de o profundă smerenie și respect reciproc.
În momentul întâlnirii, Sfântul Antonie i s-a adresat astfel: „Bucură-te, Pavele, vasul alegerii și stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei.”
La rândul său, Sfântul Pavel i-a răspuns: „Bine ai venit, soare, care luminezi toată lumea, povățuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăți și pe diavolul l-ai gonit dintr-însa.”
Această întâlnire arată că cei doi nu se considerau superiori unul față de celălalt, ci împărtășeau o smerenie profundă.
În ziua întâlnirii lor, corbul care îi aducea de obicei o jumătate de pâine Sfântului Pavel a adus o pâine întreagă. Cei doi sfinți au încercat să se învrednicească unul pe celălalt să binecuvânteze și să împartă pâinea. În cele din urmă, pâinea s-a frânt singură în două, iar fiecare dintre ei a luat o parte.
Acest moment simbolizează unitatea și dragostea divină care îi lega pe cei doi mari pustnici.
După ce Sfântul Pavel a trecut la cele veșnice, Sfântul Antonie i-a luat trupul și l-a îngropat, luând cu sine și haina Sfântului Pavel, făcută din frunze de finic. Această haină a devenit un simbol al sfințeniei, iar Sfântul Antonie o purta doar în zilele mari sărbători: de Paști și la Cincizecime.